Horă impresionantă de Florii, pe Domeniul Regal Săvârșin, în Festivalul Suflet de România

Festivalul Suflet de România a reunit, duminică, de Florii, o impresionantă horă în fața scenei, în care s-au prins artiști, spectatori și organizatori. În weekend, Suflet de România a oferit participanților  ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată.

În spațiul Domeniului Regal de la Săvârșin, în apropiere de Aleea Stejarilor Bătrâni, micii producători locali, susținuți de Profi, au oferit spre vânzare produsele lor pregătite tradițional, din ingrediente proaspete și sănătoase. În a doua ediție, pe 27 și 28 aprilie, au fost mai bine de 50 de producători locali implicați în festivalul care a adus împreună români din toate colțurile țării, dar și străini care au avut astel ocazia să descopere și altfel de experiențe pe care le are de oferit țara noastră. Mii de persoane au luat parte și la ateliere potrivite pentru toate vârstele, de la pictat și cântat la olărit și împletit coronițe din flori. Vizitatorii cu nume de flori au fost întâmpinați cu surprize, iar cei care au luat parte la hora impresionantă de Florii au primit flori din partea organizatorilor.

Pe parcursul celor două zile de festival, pe scena Suflet de România au cântat Narcisa Suciu, Vasile Șeicaru, Romulus Cipariu,  Ducu Bertzi și Florin Chilian. Alături de ei au putut fi admirați artiștii de la Piano Viollin Duet, ansamblurile Băgrinul, Bihor și Valea Mureșului. 

Festivalul a fost gândit ca un eveniment care încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și tradițiile satului românesc.  Inițiativa Profi este parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi,  pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.

Participarea la festivalul Suflet de România a fost gratuită.

 

Cele mai recente

Distribuie articolul

De citit la cafea

Abonează-te la Newsletter-ul CAFEmedia.ro și te vom anunța când publicăm un articol nou.