Povestea Zilei Internaţionale a Animalelor începe în anul 1925, când Heinrich Zimmermann, scriitor german și editor al revistei Mensch und Hund / Man and Dog, a organizat prima Zi Mondială a Animalelor, în Berlin. De atunci, a muncit neobosit pentru promovarea acestei zile și a reuşit să mute această aniversare pe 4 octombrie, pentru prima dată în 1929. În cele din urmă, în mai 1931, la un congres al organizațiilor mondiale de protecție a animalelor din Florența, propunerea lui Zimmermann de a face 04 octombrie Ziua Mondială a Animalelor universală, a fost unanim acceptată.
În fiecare an, adăugăm câte un capitol acestei poveşti prin acţiunile organizate peste tot în lume în ziua de 4 octombrie și în România. Astfel, ARPAC – Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie propune şi anul acesta un nou capitol al poveştii, prin Caravana ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie în Şcoala Ta, în cadrul căreia elevii şi profesorii se vor bucura de activităţi care se concentrează pe grija pentru animalele de companie.
În Bucureşti, în săptămâna 3-7 octombrie, reprezentanţii ARPAC, alături de un medic veterinar şi echipa Clubul Câinilor Utiliari, vor organiza vizite în şcoli pentru a marca importanţa Zilei Internaţionale a Animalelor. În parteneriat cu Opera Comică pentru Copii, şcolile din Bucureşti vor avea ocazia de a găzdui în perioada următoare o reprezentaţie a piesei de teatru „Petrică şi Lupul”, o lecție despre joacă, prietenie și empatie, care va avea premiera pe 8 octombrie.
Anul acesta, Ziua Internaţională a Animalelor este susţinută şi de Teatrul Ţăndărică, ce va prezenta în această perioadă spectacole în care subiectul central sunt animalele.
Şcolile din oraşele în care se desfăşoară programul educaţional derulat de ARPAC, care au răspuns pozitiv invitaţiei de face parte din Caravana ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie, vor discuta despre îngrijirea animalelor de companie, vor organiza expoziţii de fotografii şi desene cu animale, expoziţii de reciclare creativă sau concursuri de eseuri despre animale.
„Asocierea îngrijirii animalelor de companie cu o piesă de teatru este poate cea mai bună modalitate de a-i face pe copii să fie atenţi la nevoile animăluţelor. Ne bucurăm că anul acesta debutează cu un parteneriat în care copiii sunt beneficiarii direcţi, având în vedere că în perioada următoare şcolile vor găzdui reprezentaţii susţinute de Opera Comică pentru Copii” declară Gratziela Bahaciu, Secretar General ARPAC