„Ne bucurăm foarte mult că am reușit să obținem această investiție care, în primul rând, ne oferă validarea unui business românesc de servicii, dezvoltat de la zero, de-a lungul a 14 ani. Mai mult, este o recunoaștere venită din partea unui jucător de renume. Rămânem în continuare o companie antreprenorială, independentă, lucru care a făcut, de altfel, posibilă această tranzacție, pe lângă o aliniere foarte bună a obiectivelor strategice”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & fondator Zitec.
Investitorul va asigura accesul companiei la capital, know-how și conexiuni globale pentru dezvoltare. Managementul va rămâne în aceeași formulă ca înainte de tranzacție.
„Această tranzacție strategică ne va permite să continuăm dezvoltarea accelerată a unor proiecte locale și regionale ample, cu impact major în piață, cu sprijinul unui partener cu competențe avansate în servicii IT. Totodată, este o recunoaștere a rezultatelor obținute de echipa Zitec în ultimii ani și a excelentei colaborări pe care am avut-o în proiecte comune precedente”, a declarat Iulian Stanciu, CEO și acționar eMAG.
Odată cu această investiție, Zitec are în plan o extindere accelerată pe piață, prin creșterea echipei, deschiderea de birouri în provincie, formarea unui departament specializat în fonduri europene și granturi, precum și activități susținute de creștere a portofoliului de clienți în Europa de Vest și SUA.
Zitec este o companie antreprenorială cu un trend ascendent constant în ultimii 5 ani, ce a ajuns în 2016 la o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, cu un indicator de profitabilitate (EBITDA) în creștere, la 12%. Infuzia de capital, care va avea loc printr-o serie de tranzacții, a avut în vedere potențialul de creștere în zona de servicii de dezvoltare software și online marketing, precum și portofoliul de investiții în startup-uri al Zitec.
Printre companiile din portofoliul de investiții Zitec se numără: Zipongo.com (SUA), cosQuare.com (Olanda) și editura HAC!BD (România).