„Zestrea by Liliana Ţuroiu” va fi deschisa publicului sâmbătă, 18 februarie 2017, începând cu ora 15,00, în Aula Magna a Ateneo Veneto din Veneţia (Campo San Fantin 1897).
„Zestrea” este un proiect ce se adresează persoanelor preocupate de cultură, tradiţie şi modă şi cuprinde o colecţie inspirată din costumul tradiţional românesc, un album de artă şi costum şi un film documentar. În colecţia «Zestrea», piese precum fota, ia, brâul sau ilicul sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne utilizate în creaţii vestimentare contemporane. Pe durata expoziţiei, stilista Liliana Ţuroiu va prezenta o serie de costume din propria colecţie, vestimentaţie care, printr-un exerciţiu de măiestrie, va conduce publicul în lumea modei contemporane româneşti.
Liliana Ţuroiu – designer vestimentar, lector universitar doctor în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, artist şi femeie de afaceri, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România, preşedinte şi membru fondator al Fundaţiei Altum Studio Design.
Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu VELA Spa şi Ateneo Veneto din Veneţia.
Expoziţia, realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, va putea fi vizitată la Ateneo Veneto din Veneţia (Campo San Fantin 1897) în perioada 19-28 februarie 2017, în intervalul orar 10.00‒13.00 şi 14.00‒17.00. Intrarea este liberă. Evenimentul face parte din programul oficial al Carnavalului de la Veneţia 2017.