Wizz Air a început să opereze zboruri cu tarife reduse de pe aeroportul din Suceava în august și a lansat inițial curse spre Londra Luton și, la scurt timp, Milano. Anunțul de astăzi crește numărul zborurilor operate din Suceava la cinci, spre două ţări: Italia şi Marea Britanie. România reprezintă o piaţă cheie pentru Wizz Air, iar prezenţa companiei pe piaţa locală a crescut în mod semnificativ de la momentul lansării serviciilor sale în ţară începând cu 2007.
Wizz Air este deja cea mai mare companie aeriană din România, iar pe viitor va creşte flota din ţară la 20 de aeronave până la finalul lui 2016, alocând inclusiv 4 aeronave Airbus A321 ultra eficiente, cu 230 de locuri, ceea ce va oferi oportunităţi de călătorie şi mai convenabile pentru pasagerii din România şi pentru oaspeţii acestora. În prezent, în ţara noastră WIZZ operează pe 129 de rute, spre 54 de destinaţii, de la 10 aeroporturi locale.