Standard Development, o firmă de IT din București, a creat o aplicație care le face viața mai ușoară stăpânilor de animale, dar și medicilor veterinari.
VetApp ofera stapanilor de animale diferite facilitati, în timp ce în clinicile veterinare devine un sistem de management al pacienților, care simplifică munca medicilor și îi ajută în comunicarea cu stăpânii animalelor de companie. Aplicatia este disponibila atât pentru ANDROID cât și pentru IOS și poate fi descărcata gratuit.
Vet APP e ca un dulap virtual, cu evidența animalului de companie, care include și un exemplar de „Pagini Aurii” al viețuitoarelor. Așadar, aici pot fi înmagazinate toate datele: de la culoare, rasă, vârstă, sex și până la carnetul de sănătate. Și în același timp , la un click distanță se gasesc cabinetele veterinare, petshopurile, farmaciile veterinare și hotelurile canine din preajma iubitorilor de animale. Programările pot fi făcute online la clinicile din cadrul aplicației. Mai mult, poate fi folosită și fără o conexiune la internet, pentru ca în acest caz aplicația preia ultima logare a utilizatorului. Pentru început punctele de interes ale VetApp sunt cabinetele veterinare, farmaciile veterinare, petshopurile și hotelurile canine.
În același timp Vet App a fost dezvoltata și pentru cabinetele veterinare ca un sistem de management al pacienților care să eficientizeze munca medicului veterinar. Interfața este ușor de folosit, programările pot fi manageriate de medic sau de personalul clinicii, iar evidența pacienților poate fi ținută foarte simplu. Mai mult, poate fi accesată și fișa animalului, alături de istoricul său.
„VetApp este un proiect de suflet pentru echipa noastră. Ideea dezvoltării unei aplicații pentru animale a venit odată cu apariția în viața mea a unui golden retreiver, mic, blond și gras, pe nume Marley. După câțiva ani în care nu am găsit cele mai bune răspunsuri la întrebările: unde ar trebui sa îl duc la veterinar, când trebuie să îi fac vaccinurile și deparazitările, de unde să îi iau cea mai bună mâncare sau jucăriile, am decis că voi dezvolta o aplicație care să îmi simplifice viața. Mie și altor stăpâni de animale care cu siguranță se confruntau cu aceleași probleme ca mine!” , a declarat Alexandru Dumitrache, General Manager Standard Development.
Această aplicație este funcțională momentan doar în București, având în plan să se extindă și în celelalte orașe ale țării.
Standard Development este o companie din București care oferă servicii de consultanță IT și dezvoltare de soluții software la comandă. A fost fondată sub acest nume în 2015, având însă experiență din 2011 și peste 800 de proiecte livrate. Compania a fost înființată în România si si-a extins activitatea si în Germania și Polonia.