“Veranda este un mall frumos, cu un design atrăgător, care aduce modernitate în zonă. Oborul are o lungă tradiție comercială. A rezistat și s-a dezvoltat continuu încă din secolul XVII. Începând de astăzi, ne alăturăm și noi acestei povești, cu un proiect care respectă și întregește Oborul”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltatorul proiectului Veranda.
“Ne-am dorit să oferim celor peste 430.000 de vecini un spațiu de petrecere a timpului liber. Vrem să devenim veranda Oborului, așa cum spune și numele. Vom oferi servicii personalizate, pentru toate categoriile de public, fie că vorbim de copii, părinți sau bunici”, a adăugat Andrei Pogonaru.
Centrul comercial are o suprafaţă de 30.000 de metri pătrați, incluzând aproximativ 100 de spații comerciale. Veranda aduce un concept unic în România, acela de mall de proximitate, și a fost proiectat de arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M, iar interiorul poartă semnătura Square One. Principalele ancore sunt hipermarketul Carrefour, care aduce în Veranda cel mai recent concept al său, pe o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați, și H&M, cu un magazin de 2.200 de mp, dispus pe două etaje. Tati, una dintre cele mai populare reţele de magazine din Franţa, se va deschide și în România, în Veranda. În zona de fashion se regăsesc mărci recunoscute precum C&A, LC Waikiki, CCC, Deichman, Salamander, Jolidon și Adesgo. Acestora li se alătură și magazine precum Sephora, Gerovital, DM drogerie markt, Yves Rocher, Pepco, Optiblu, B&B, Kitchen Shop etc.