Potrivit reprezentantei companiei, și volumele de produse livrate în această perioadă au înregistrat o creștere cu 14%, comparativ cu același interval din anul anterior, la cca. 960.000 de bucăți.
Principalele provocări în această perioadă au fost determinate de lansarea noii game de plajă Cocos, în contextul în care vânzarea de acest tip de produse este puternic influențată de condițiile meteo din perioada mai – septembrie.
Raportat la cele mai semnificative creșteri în vânzări, pe primul loc se află gama BIOLIV, acest lucru fiind determinat de notorietatea produselor și de premiile obținute de Crema antirid de zi BIOLIV în ultimii ani, la competiții internaționale. Gama anticelulită a fost, de asemenea, preferată de către clienți, ca urmare a extinderii sale în vara anului 2015.