„Gecad Ventures este un pas firesc în călătoria începută ca fond de investiții. Sectoarele în care suntem interesați să investim și atenția acordată proiectelor early-stage rămân neschimbate, vorbim de o poziționare nouă, mult mai potrivită unui fond de investiții.”, menționează Radu Georgescu, Founding Partner Gecad Ventures.
Pe rând au fost înființate ePayment, prima platformă locală pentru gestionarea plăților online cu cardul, iar apoi Avangate, furnizor de soluții eCommerce pentru producătorii de software. Cele mai multe dintre aceste companii au fost, rând pe rând, achiziționate de jucători relevanți la nivel global precum Microsoft, fondul de investiții Naspers și compania americană de investiții financiare Francisco Partners. Filozofia Gecad Ventures se bazează pe susținerea acordată companiilor cu potențial mare de creștere, ce au capacitatea de a inova și de a revoluționa domeniile lor de activitate. Ca și până acum, Gecad Ventures se concentrează pe investiții în proiecte software și hi-tech în domenii precum FinTech, securitate, tehnologii cloud, eCommerce și wearables.
”Suntem o echipă de profesioniști cu experiență vastă în mediul internațional IT. Această expertiză, plăcerea de a lucra cu echipe inovatoare și pline de entuziasm, alături de partea de finanțare, sunt elemente unice în peisajul investițional.”, continuă Radu Georgescu.