Trupa Robin and the Backstabbers deschide o nouă serie de concerte ”powered by Banca Transilvania”

Seria BT Live inițiată de Banca Transilvania, continuă în 2017 cu încă 8 trupe, o parte dintre cele mai valoroase şi reprezentative nume ale muzicii alternative româneşti, care vor urca pe scena clubului Control din București până la sfârșitul lunii aprilie.

Într-o perioadă în care compozițiile muzicale originale și complexe nu primesc aprecierea meritată, Banca Transilvania susține spiritul artistic românesc, dovedind o dinamică și non-conformistă abordare pe piața bancară.

BT Live 2017 debutează cu un episod care îi readuce pe 19 ianuarie în Control pe Robin and the Backstabbers @ BT Live #9.

Biletele în valoare de 40 lei au fost puse în vanzare în avans, la club și online pe www.eventbook.ro.

Povestea Robin and the Backstabbers a inceput în 2010, cand trupa a scris o nouă filă în istoria muzicii alternative românești cu un stil pe care chiar membrii îl descriau ca “pop melodramatic”, atrăgând atenția unui public foarte variat, dornic de un suflu nou pe scena muzicală autohtonă.

Albumul de debut `Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad` a fost printre cele mai bine vândute albume în prima lună de la lansare, aducând trupa în pozițiile fruntașe ale topurilor radio (cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla și City FM) și ale presei muzicale, transformându-i în unul dintre cei mai doriți headlineri ai festivalurilor naționale și a evenimentelor de mare anvergură din țară.

Volumul secund al trilogiei „Bacovia Overdrive”- Arhanghel’sk, a fost lansat în primăvara lui 2015, reconfirmând emblema de headliner a trupei.

Actuala formulă îi reunește pe scenă pe Andrei Robin Proca – voce, chitară , Florentin Vasile – chitară, voce , Oigăn – bass , Andrei Fântână – clape, saxofon, Radu Moldovan – percuție și Vladimir Proca -tobe și duce povestea mai departe prin show-uri surprinzătoare și o activitatea live intensă ce-i poartă prin cluburile din întreaga țară și la marile festivaluri open air (B’estfest, Ursus Evolution, Electric Castle, Peninsula, Zilele Prieteniei Bergenbier, FânFest, BlajAlive etc.).