Studiu Coface: Economia franceză, o pauză temporară în creştere

coface-franta-studiu Economia franceză rămâne pe un trend pozitiv, în ciuda faptului că trimestrul doi a fost afectat de şocuri externe. Inundaţiile din regiunea Ile-de-France au determinat o încetinire în activitatea afacerilor locale, pe termen scurt, potrivit unui studiu Coface. Totuşi, pe termen lung, acest factor va declanşa o recuperare în ocuparea forței de muncă, în special în sectorul construcțiilor, unde există cerințe pentru acoperirea nevoilor. Grevele din rafinării vor avea, de asemenea, un dublu impact, și anume vor crea un șoc pe termen scurt, pe de o parte, dar cu un impact pozitiv pe termen mediu, pe de altă parte, stocurile fiind complete pe scară largă, cu scopul de a evita o lipsă și mai acută. În plus, incertitudinea politică din Europa a alimentat volatilitatea pieţei.

Cu haosul politic din Spania, referendumul care urmează în Italia și ameninţă Guvernul Renzi şi Brexit-ul, trei dintre principalii parteneri de comerţ ai Franţei sunt în prezent o sursă de risc politic, destabilizând pieţele. Acest factor confirmă că în următoarele trimestre creşterea în Franţa va fi influenţată în principal de piaţa internă, care se va auto-susţine. Trendul pozitiv este susținut de o scădere constantă a şomajului (care a ajuns sub 10%, conform Insee şi confirmat, la nivel internaţional, de Biroul Internaţional al Muncii).

Cheltuielile rezultate din consumul privat au crescut semnificativ, în ciuda unui grad de ocupare mai mic în industria hotelieră și a unei încetiniri generale în domeniul serviciilor comerciale. Rata insolvenţelor continuă să scadă, în ciuda unei pauze în timpul trimestrului al II-lea Insolvenţele corporative rămân pe un trend descrescător în acest an, datorită încetinirii declinului în timpul trimestrului al II-lea. Industria hotelieră şi sectorul transporturi au fost lovite de „uberizarea” economiei, în special în regiunea Ile-de-France. Această regiune, care cuprinde 21,4% din insolvenţele naţionale, va fi una dintre cele mai greu afectate în 2016, cu o creştere de 5,4% a insolvențelor înregistrate la sfârşitul lunii iulie. O creştere a creditelor noi corporative contribuie la o medie anuală scăzută a ratei, confirmând previziunea de -3,4% pentru 2016.