Revista Business Review organizează cea de-a treia ediție a summitului investitorilor din România – Foreign Investors Summit – între 1 și 3 noiembrie, la hotelul Sheraton din București.
În cadrul celor trei zile de eveniment și 15 sesiuni, programul urmărește evoluția mediului de afaceri pe trei direcții principale: Strategia de țară, Performanța companiilor investitoare, Inovația în context global. Foreign Investors Summit reunește sute de membri de top ai comunității de afaceri din România.
Ideea principala din prima zi a evenimentului este strategia Romaniei, in contextul macroeconomic global. Deși creșterea economică a României a depășit-o pe cea a Uniunii Europene în cel de-al doilea trimestru al acestui an, crescând cu 5.9% din PIB, țara este pe locul 53 mondial din punctul de vedere al competitivității. Ce se va intampla în economia locală, ca urmare a deciziei Marii Britanii de a ieși din EU? Ce urmează dupa ce stimulii economici bazați pe reducerea taxelor și mărirea flexibilității politelor monetare se vor normaliza?
Vor răspunde la aceste întrebări specialisti precum Sorana Baciu – Secretar de stat, Claudiu Vrînceanu – Secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Daniel Daianu – Banca Națională a României și Codruț Pascu – Roland Berger, dar si John Riker – Directorul Operational al Blue Ocean Strategy Initiative Centre . Acesta din urma va vorbi despre conceptul de ‘Value Innovation’ și instrumentele necesare pentru reconstruirea unei nișe în piață, aplicate la strategia de țară a României.
Cum se poate pregăti economia României pentru intrarea în zona Euro în următorul deceniu și ce recomandări au investitorii străini pentru creșterea investitiilor străine directe în următorii ani? Aceste subiecte vor fi dezbătute în panelul ‘Strategie de țară’ de către Dragoș Pîslaru – Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Carmen Marcuș – Reprezentația Comisiei Europene în România, Eric Stab – Consiliul Investitorilor Străini, Ionuț Simion – PwC România, AmCham România și Robert Miklo – Colliers România.
Despre creșterea investițiilor străine directe si oportunitățile de finanțare pentru companiile ce doresc să se lanseze pe piața locală sau să-și extindă activitatea vor vorbi Ioana Gheorghiade, Banca Comercială Română, Ludwik Sobolewski – Bursa de Valori București și Manuela Furdui – FiNEXPERT.
Pe 2 noiembrie, reprezentanți de nivel înalt din cele mai active industrii – IT, R&D, Energie, Auto, Imobiliare – vor prezenta studii de caz, planuri de viitor și oportunități de învățare și cooperare.
In a treia zi a evenimentului va fi dezbatuta inovatia. Vor fi analizate actualele modele de business si modul in care acestea „schimba jocul”.
Evenimentul se adresează reprezentanților din sectorul public și privat, persoanelor de decizie din companii, antreprenorilor, reprezentanților din ambasade, comunităților investitorilor străini și tuturor celor care doresc să-și dezvolte activitatea.