Printre cei prezenți s-au numarat Conf. Univ. Dr. Victor Costache– Președintele Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Ministerului Sănătății, chirurg cu dubla specializare în chirurgie cardiovasculară și toracică, Prof. Dr. Horatiu Suciu – Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară al Institutului pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgul Mureș, Prof. Dr. Dan Mircea Enescu– manager Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, fondatorul centrului de chirurgie cardiovasculară copii în cadrul spitalului, doctor în medicină, Prof Dr. Jude S. Sauer-profesor la Universitatea Rochester din New York și fondatorul LSI Solutions-companie producătoare de dispositive chirurgicale minim invazive, Dr. Charles James Lutz – șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Universitar St. Joseph New York, Prof. Dr. Petru Liuba – profesor asociat al Universității din Lund, Suedia, Dr. Sune Johansson – inițiatorul programelor de chirurgie cardiovasculară copii din Sarajevo, Belgrade si Aarhus ( Denmark), cu experiență de peste 40 ani în operarea malformațiilor cardiace complexe la copii, Dr. Sorin Topor- șeful Secției de Anestezie din cadrul Spitalului Universitar Washington.
Evenimentul a fost organizat de Comisiile Consultative de Chirurgie Cardiovasculară, Cardiologie și Chirurgie Vasculară ale Ministerului Sănătății, alături de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Asociația pentru Sprijin Medical, Societatea Română de Chirurgie Endovasculară și Terapie Transcateter, Wise Advertising și White Star Communications.
În fiecare an sute de copii care suferă de boli de inimă mor în absența centrelor de intervenție și a specialiștilor. Deși beneficiază de formularul E 112, multe familii nu au bani să își asigure finanțarea pentru interventii în străinătate, avertizeaza medicii prezenți la Conferință.
Anual, 1500 de copii cu malformații cardiace au nevoie de operație, din care 700 nu reușesc să beneficieze de o intervenție chirurgicală, a atras atenția renumitul chirurg Prof. Dr. Victor Costache.
Una dintre soluțiile identificate este operarea malformațiilor cardiovasculare ale copiilor în Romania.
Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă statul ar permite și clinicilor private includerea în sistemul de decontare al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, susțin specialiștii.
Această situație creează o falsă competiție între sistemele public și privat, care ar putea fi rezolvată într-o săptămână dacă Ministerul Sănătății și CNAS ar colabora cu specialiștii în chirurgie cardiovasculară.
Din acești bani ar putea fi operati în România șapte copii. Formularul E 112 e folosit abuziv în România, pentru intervenții care pot fi făcute în țară.” Datoriile pe care le înregistrează România se datorează modului abuziv în care e folosit acest formular”, ne spune prof dr. Victor Costache.
Dr . Horațiu Suciu, șeful clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară de la Târgu Mureș, spune la rândul sau: „Într-un an operăm circa 60 de copii nou-născuți cu malformații grave. Avem bani doar pentru acest număr. Încă pe atâția suntem nevoiți să-i refuzăm în fiecare an, din cauza lipsei fondurilor asigurate. Sunt copii care sunt trimiși prin transfer de la alte unități medicale, dar pe care nu-i putem opera. În România s-ar putea rezolva toate cazurile de afecțiuni cardiace, atât la adulți, cât și la copii, cu condiția ca statul să se implice în sprijinirea financiară a acestor intervenții”.