Sika mizează pe o creștere de două cifre în 2016

laurentiu-stefanescu-director-general-sika-romania Sika România, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de materiale chimice de construcţii, mizează pe un avans al business-ului în acest an cu două cifre procentuale, în contextul lansării de noi produse fabricate în unitatea de producţie din judeţul Cluj, dar şi al evoluţiei pozitive a pieţei locale de construcţii, în special pe segmentele rezidenţial, office şi comercial.

“În 2015 am încheiat anul cu o cifră de afaceri de cca. 26,4 milioane de euro, în creştere cu peste 25% comparativ cu anul anterior. Acest lucru a fost determinat şi de intrarea pe piaţa produselor de volum, odată cu deschiderea în 2014 a unităţii de producţie de la Căpuşu Mare, Jud. Cluj. Astfel, a avut un aport semnificativ prezenţa produselor noastre pe un segment de piață extins, comparativ cu nişa produselor speciale pe care activam până acum”, a declarat Laurenţiu Ştefănescu, Director General Sika România.

În ceea ce priveşte evoluţia pentru anul în curs, reprezentantul companiei a subliniat că ritmul de creştere raportat anul trecut va fi menţinut şi în acest an. Astfel, business-ul Sika România va înregistra în 2016 un avans cu două cifre procentuale, comparativ cu 2015.