Printre artiștii prezenți la ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu se numără superstaruri ale muzicii clasice precum pianistul Lang Lang, tenorul Jonas Kaufmann și contratenorul Philippe Jaroussky. În premieră, 30 dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor fi, de asemenea, prezenți și interpretați în Festival.
Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 se pun în vânzare pe joi, 16 februarie, de la ora 10, în rețeaua EVENTIM, atât online, pe site-ul www.eventim.ro, cât și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară (Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Carrefour, librariile Humanitas și Cărturești, stațiile OMV), la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale.
Între 2 și 24 septembrie, Festivalul Internațional George Enescu aduce la București și în alte șapte orașe din țară – Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău, Ploiești și Sibiu – peste 3.000 de artiști din întreaga lume în cadrul a 80 de evenimente.
Alături de seriile de concerte deja consacrate – Mari Orchestre ale Lumii, Recitaluri și Concerte Camerale și Concertele de la Miezul Nopții –, ediția 2017 lansează în premieră seria Muzica secolului XXI, desfășurată la Sala Radio, în cadrul căreia vor fi interpretate lucrări ale unora dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii. 30 dintre aceștia, printre care nume precum Rodion Shchedrin, Jorg Widmann și Eliot Goldenthal (distins cu Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră pentru filmul Firda, cu Salma Hayek) vor intra în dialog cu publicul la București în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor, organizat de asemenea în premieră. Timp de șase zile, compozitorii vor dialoga despre rolul muzicii contemporane în societatea actuală. Intrarea pentru acest eveniment este gratuită, în baza înregistrării prealabile.
Ediția 2017 va acorda și matematica la sunetul muzicii, în interiorul Bucureștiului Creativ. În premieră absolută în România, va avea loc Imaginary – o expoziție interactivă despre matematică și muzică.
Festivalului Internațional George Enescu 2017 se va deschide cu Oedipe în interpretarea London Philharmonic Orchestra sun bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și având proiecții multimedia în timp real, sub direcția artistică a regizoarei Carmen Lidia Vidu.