Scheffäl & Scheffäl a lansat pachetul de cursuri de limbă germană pentru juniori

Scheffäl & Scheffäl, companie care desfăşoară cursuri şi activităţi în limba germană, anunţă lansarea cursurilor de limbă germană adresate juniorilor cu vârsta între 5 şi 7 ani.

Noul pachet, lansat începând cu 17 septembrie 2017, are ca scop pregătirea celor mici pentru susţinerea examenului de atestare internaţională pentru limba germană, nivelul A1.

Cursurile, axate pe jocuri, teatru şi cântece, se ţin în sectorul 6 al capitalei, în zilele de duminică, între orele 11:35 şi 13:00, pe durata întregului an şcolar 2017 – 2018.

 

 „Am lansat acest pachet adresat juniorilor în urma cererilor venite de la părinţii actualilor noştri clienţi, care şi-au dorit un curs şi pentru frăţiorii sau surioarele mai mici. Mai mult, în urma experienţei cu juniorii de la cursurile individuale, am observat potenţialul şi dorinţa celor mici de a învăţa limba germană, dar şi puterea lor de concentrare pe durata unei ore şi jumătate. Am avut mai multe experienţe în care, după o oră şi jumătate de limbă germană predată fără pauză, cei mici nu vroiau să plece acasă, rugându-i chiar pe părinţi să îi mai lase să stea cu noi. Aceste experienţe ne-au motivat să lansăm acest pachet adresat grupului, prin care copiii învaţă limba germană prin jocuri, voie bună, teatru, cântece, distrându-se „ a declarat Eleni Scheffäl, Managing Partner Scheffäl & Scheffäl.

Cu o activitate încă din anul 1990 în domeniul educației și dezvoltării personale, echipa Scheffäl & Scheffäl este formată din specialiști în domeniile educației, consilierii de dezvoltare personală, comunicării și formării. Succesele echipei Scheffäl & Scheffäl: 27 de ani de activitate în România, Germania și Austria, 27 de ani de activități educaționale,  800 de seminarii cu adolescenți. Misiunea Scheffäl & Scheffäl este de a-şi îndrumam clienţii ca să aibă succes în viaţa personală, profesională şi socială.

Mai multe detalii găsiți pe www.scheffal.org