Salonul Imobiliar București. De la apartamente prin ,,Prima Casă” la case în Dubai

Peste 100 de ansambluri rezidenţiale noi, precum şi apartamente vechi, inclusiv în chirie, se numără printre ofertele de la Salonul Imobiliar Bucureşti, care începe vineri la Palatul Parlamentului.

În premieră vor fi expuse şi oferte imobiliare din Dubai, prin intermediul brokerului Alman Almanarat, care va expune pentru prima dată pe piaţa din România la Palatul Parlamentului.

Cu ocazia Salonului Imobiliar Bucureşti, va fi lansată oferta Atria Urban Resort, proiectul de proporţii dezvoltat de SIF Moldova şi Cityring în zona lacului Străuleşti, cu o investiţie totală de peste 100 de milioane euro. Noul proiect se construieşte în vecinătatea Colosseum Retail Park, pe un teren de nouă hectare. Atria Urban Resort va pune la vânzare apartamente din prima fază, ce cuprinde un total de 160 de unităţi (studio-uri, două şi trei camere), un parc privat şi o piscină dedicată rezidenţilor. Aceasta este deja în construcţie şi urmează să fie livrată în trimestrul III 2019. 

De asemenea, lansează Top House Residence, o dezvoltare de 500 de unităţi locative în cadrul Metalurgiei Park Residence. Noul proiect este compus din trei imobile cu apartamente începând de la 55 până la 110 mp. Pe lângă parcările supraterane va fi amenajată o parcare supraetajată de mari dimensiuni.

Un alt proiect care se lansează în cadrul SIB este Spazio Residence, un ansamblu rezidenţial cu un total de 336 de apartamente în zona Bragadiru. Proiectul este o investiţie a Water Systems International, parte a unui grup de firme activ în cele mai dinamice sectoare de activitate, de la comerţul cu materiale pentru instalaţii termice, sanitare şi electrice, la construcţii şi real estate.

Welcome Home, prima agenţie de project management imobiliar adresată persoanelor fizice care doresc să îşi construiască o casă, va expune în premieră la Salonul Imobiliar București. Agenţia oferă servicii pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov şi poate prelua integral sau doar o parte din proces: identificarea terenului (selectarea de oferte în funcţie de buget, suprafaţă şi zona dorită), proiectare (selectarea unui plan arhitectural din baza de date sau proiectare customizată), acte (dosar vânzare cumpărare-teren, certificat de urbanism, studiu geotehnic, obţinerea avizelor şi a autorizaţiei de construcţie), contractul cu antreprenorul general şi supervizarea etapelor de construcţie, incluzând aici sistemele de automatizare pentru casa inteligentă, proiect de design interior, peisagistică şi curăţenia finală.

Programul de vizitare a târgului va fi vineri între 12:00 şi 19:00 (ultima oră de intrare 18:00), sâmbătă între 10.00 şi 19.00 (ultima oră de intrare 18:00) şi duminică între 10.00 şi 18.00 (ultima oră de intrare 17:00).