Premiile Romanian Building Awards recunosc excelența în arhitectură și evidențiază proiecte care au un semnificativ impact social, cultural și economic. Gala Romanian Building Awards are ca invitați lideri ai spațiului construit din România, Australia, Marea Britanie, Belgia, Bulgaria, Germania, Iran, Olanda, Polonia, Ungaria și Spania. Evenimentul celebrează spațiul construit ca o componentă fundamentală a vieții.
Arhitecți, constructori și beneficiari ai proiectelor de arhitectură, peisagistică, infrastructură urbană și design au înregistrat proiecte pe siteul rba.spatiulconstruit.ro până pe 24 octombrie. Printre cele 25 de proiecte selectate se afla CărturestiCarusel, Farmexim Headquarters, Restaurant IL Locale, City Business Centre, Zenith spa Center, Farmacia Dona, s.a.
„Am observat că a da premii într-un sector, iar sectorul construcţiilor este o latura importantă din economie şi foarte amplă de altfel, creează o anumită sensibilitate a publicului. În orice domeniu există în permanentă întrebarea Care sunt vârfurile? Care sunt cei care contează, cei care au reşit? Lumea are nevoie de repere şi atunci, aceste premii devin o formă necesară de a discuta cu publicul”, a precizat arh. Șerban Țigănaș, Președinte Ordinul Arhitecților din România, Președinte Board Romanian Building Awards ediția 2016.
Printre principiile de evaluare a proiectelor se numără: capacitatea proiectului de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor; inovația adusă de proiect și estetica acestuia; claritatea organizării, de la master plan până la finalizarea proiectului; gradul de participare a cetățenilor și implicarea acestora în conceperea, producerea și / sau întreținerea ulterioară a spațiului; gradul de acceptare a proiectului de către utilizatori.
„Orice formă de awareness din domeniul mediului construit instruiește și formează arhitecții, iar Romanian Building Awards promovează arhitectura românească pe scena internațională. Dacă există un asemenea concurs, care am încrederea că va deveni de prestigiu prin tradiție și calitate, vor exista și proiecte pe măsură. În ceea ce mă privește, când analizez un proiect de arhitectură punctez modul în care sunt echilibrate forma și fondul, contexul și impactul social. Suma muncă – talent – poziționarea obiectului în context e cea care determină felul în care rezonez cu un proiect”, a declarat Ioana Ciolacu, arhitect și fashion designer, membru al boardului pluridisciplinar al RBA.
Romanian Building Awards promovează exemple pentru edificarea unei culturi a spațiului construit în România, fiind apreciate public calitatea proiectării, designului, execuției și preocuparea pentru îmbunătățirea calității vieții pentru beneficiari și comunitate. RBA sunt supervizate de un board format din personalități ale mediului academic, cultural și antreprenorial din România.