Este preconizat faptul că această tendință va continua în 2017 și 2018, cu o creștere previzionată de 1.5 puncte procentuale și respectiv 1.8 puncte procentuale.
„Votul Brexit și criza refugiaților testează cooperarea la nivel european, în timp ce jumătatea de est a regiunii încearcă în continuare să se adapteze la prețurile mai scăzute ale petrolului,” a declarat Hans Timmer, Economist Şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. „Imposibilitatea regiunii de a genera noi surse de dezvoltare contribuie la o creștere a populismului și polarizării, cât și la lipsa de încredere în instituții.”
Creșterea va rămâne pozitivă în Europa de Est și Asia Centrală, iar PIB-ul va avea o creștere de 0.7 puncte procentuale în 2016, 2.3 puncte procentuale în 2017 și 2.6 puncte procentuale în 2018.
Între timp, se prognozează o mică scădere a creşterii în Uniunea Europeană, iar în Balcanii de Vest se prognozează o creştere de 2.7 puncte procentuale în 2016, 3.2 puncte procentuale în 2017, şi 3.5 puncte procentuale în 2018.
„Creșterea modestă pe care o observăm este un pas în direcția bună, însă nu este suficientă pentru a atenua preocupările oamenilor care locuiesc în regiune privind perspectivele lor economice. Guvernele pot acționa acum pentru a ajuta. De exemplu, acestea pot promova învățarea pe tot parcursul vieții pentru a-i ajuta pe oameni să găsească și să păstreze un loc de muncă. Acestea pot furniza servicii medicale pentru copii și vârstnici pentru a facilita condiții de angajare mai flexibile. Aceste acțiuni pot asigura oportunități egale și pot stimula dezvoltarea generală”, a declarat Cyril Muller , Vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru regiunea ECA.
Raportul relevă totodată necesitatea îmbunătățirii cercetării și colectării datelor cu privire la inegalitate.