Ana Poenariu (RISE Project) și Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) au fost cei mai premiați jurnaliști la Gala Premiilor Superscrieri, ediția a VI-a. Seria „Toți oamenii generalului” a fost aleasa juriului (Premiul Juriului și premiul I la categoria Investigație), dar și a publicului, care a votat-o ca Superscrierea Cititorilor. Premiul Superscrierea Anului a mers către Romana Puiuleț (RISE Project), pentru documentarul „Clear Cut Crimes”.
Ovidiu Vanghele: „Pentru mine, premiile primite aseară înseamnă foarte mult, pentru că vorbim despre cele mai importante premii din zona «curată» a breslei noastre. Înseamnă cu atât mai mult cu cât ediţia de anul ăsta a fost prima care a avut şi o secţiune dedicată investigaţiilor, iar Centrul de Investigaţii Media, iată, câştigă, prin mine, categoria. E importantă în egală măsură şi recunoaşterea din partea juriului. Sunt, totuşi, cei mai importanţi jurnalişti din România, iar când ei îţi apreciază muncă este, fără discuţie, onorant. A fost o surpriză să constat că munca mea alături de Ana a fost atât de bine primită şi de colegii jurnalişti, dar – important! – şi de cititori. Premiul din partea cititorilor a fost o dovadă în plus că munca noastră s-a dus mai departe decât ne imaginam. În acelaşi timp, asta ne obligă să continuăm şi o vom face.”
Cele douăzeci și șase de premii au fost fost anunțate la Gala Superscrieri VI de la Teatrul Odeon, pe 16 noiembrie, de Fundația Friends For Friends, împreună cu juriul Superscrieri, cu patronul acestei ediții, BRD – Groupe Société Générale și cu ceilalți parteneri.
Membrii juriului s-au recuzat în toate situațiile de conflict de interese. Juriul Superscrieri 2016: Teodor Tiță – președintele juriului, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Luiza Vasiliu, Mona Dîrțu, Mihnea Măruţă, Oana Giurgiu, Paul Radu și Simona Tache.
În cadrul galei, Fundația Friends For Friends a oferit încă 5 premii onorifice, în afara categoriilor de concurs:
- Jurnalistul/personalitatea anului: Emilia Șercan
- Presă locală: RISE Moldova
- Echipa/redacția anului: Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
- Un super-material de fotojurnalism: Ciprian Hord, „Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi”
- O super-carte de non-ficțiune: Marian Godină, pentru „Flash-uri din sensuri opus”
Pentru lista completă a câștigătorilor și a materialelor premiate, precum și alte detalii despre competiție, explorați www.ffff.ro.
„Ne implicăm de 3 ani în susţinerea «Superscrierilor» cu dorinţa de a face ceea ce încercăm să facem în toate proiectele noastre, fie că vorbim de educaţie sau cultură: contribuim la dezvoltarea unei noi generaţii care poate să schimbe în bine lucrurile din jurul nostru. După aceşti ani un lucru ne este foarte clar: vom continua să investim în noul jurnalism tot mai mult. Şi pentru motivele exprimate mai sus dar şi pentru un motiv mai simplu şi egoist: ca să învăţăm. Pentru că adevărul este că învăţăm în fiecare zi de la jurnalişti cum să fim mai buni în ceea ce facem, şi pentru asta le mulţumim”, Cosmina Frâncu – CSR & Sponsorship Manager BRD – Groupe Société Générale