Profitshare: vânzări de peste 10 milioane de euro cu ocazia sărbătorii de reduceri de Black Friday

profitshare În perioada 17-20 noiembrie 2016, vânzările online realizate prin intermediul platformei de marketing afiliat Profitshare cu ocazia sărbătorii de reduceri Black Friday au depășit pragul de 10 milioane de euro (fără TVA). Cu peste 200 de magazine înscrise, Profitshare este platforma de marketing afiliat cu cele mai mari vânzări din România. Peste 5.000 de afiliați din cadrul Profitshare au generat în cele trei zile de Black Friday 2016 un număr de 80.430 de comenzi, cu 43% mai mult decât în perioada similară din 2015. Cele mai multe comenzi au fost înregistrate vineri, 18 noiembrie, între orele 8.00-9.00 dimineața, în număr de 13.586 dintre care 15% au fost generate prin intermediul unui dispozitiv mobil. De asemenea, în doar 72 de ore, afiliații din Profitshare au generat 3 milioane de click-uri către ofertele magazinelor online din platformă.

”Marketing-ul afiliat a devenit o componentă esențială în strategia oricărui magazin online. Vedem o creștere semnificativă nu doar pentru magazinele online, dar și pentru nișe noi. De exemplu, în săptămâna cu Black Friday s-au promovat cu mult succes și produse din nișa financiar-bancară și anume carduri de credit, credite rapide sau credite de nevoi personale.”, menționează Marius Pahomi, CEO Conversion Marketing.

În ceea ce privește valoarea tranzactiilor online realizate prin intermediul Profitshare, aceasta a fost cu 40% mai ridicată față de perioada similară a anului trecut. Vineri, 18 noiembrie 2016, a fost ziua cu cele mai multe tranzacții, fiind înregistrate peste 90% din vânzările totale. Categoriile preferate de români pentru această ediție de Black Friday au fost electrocasnicele, telefoanele mobile, produsele IT, modă și frumusețe, cărți și jucării. ”Am pregătit evenimentul de reduceri de la mijlocul anului, pentru România și Bulgaria, astfel încât să ne asigurăm că platforma Profitshare este funcțională 100% din timp și că oferă clienților noștri conversii cât mai rapide. Marketing-ul afiliat devine un canal de vânzare relevant pentru multe companii, și nu doar cu ocazia unor sărbători importante așa cum este Black Friday, dar și pe parcursul anului. Măsurăm impactul pe care îl aducem clienților noștri în termen de produse vândute, trafic sau notorietate constant și venim cu soluții și sfaturi acolo unde este cazul.”, menționează Claudiu Fărcaș, Manager Profitshare.