Primaria Capitalei a reinceput programul de cazare a persoanelor fara adapost

homeless Primaria Municipiului Bucuresti, prin Directia Generala de Asistenta Sociala, a reinceput programul de cazare a persoanelor fara adapost. 

Odata cu scaderea temperaturilor, in special pe timpul noptii, la nivelul Capitalei sunt disponibile mai multe adaposturi si centre pentru persoanele adulte si copiii.

Astfel, Primaria Municipiului Bucuresti dispune, in centrele DGASMB, de o capacitate de cazare de aproximativ 600 locuri pentru barbati, femei si femei insotite de minori. In cadrul Complexului Integrat de Servicii Sociale pentru Adulti Sf. Ioan capacitatea de cazare a fost suplimentata in acest an prin achizitionarea a 10 containere modulare.

In acest moment, in adaposturile municipalitatii se afla gazduite 187 de persoane. De asemenea, adapostul de femei Berceni, cu o capacitate de 24 locuri, va fi disponibil in cazul in care celelalte facilitati de cazare de pe raza Capitalei nu vor mai avea locuri.

La nivelul centrelor din subordinea primariilor de sector exista urmatoarele posibilitati de adapostire:

  • In sectorul 1: 136 locuri
  • In sectorul 2: 48 locuri
  • In sectorul 3: 40 locuri
  • In sectorul 4: 55 locuri
  • In sectorul 6: 16 locuri, cu posibilitate de suplimentare.

De asemenea, pentru copiii aflati pe strada, fiecare sector asigura locuri de preluare in centrele de primire in regim de urgenta.

Municipalitatea dispune de 3 bucatarii mobile, care vor distribui ceai si supa, precum si echipament de iarna persoanelor care nu doresc sa acceseze serviciile sociale. Alte doua bucatarii mobile vor fi folosite de primariile sectoarelor 2 si 6.