Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în creştere cu 23 de cenţi, la 45,68 dolari pe baril, dar la nivelul săptămânii este pe cale să aibă o scădere de 8,5%, cea mai mare de la jumătatea lunii ianuarie. Petrolul WTI, de referinţă pe piaţa americană, este tranzacţionat în urcare cu 19 cenţi, iar pe ansamblul săptămânii se îndreaptă spre o scădere de 9%, de asemenea cel mai amplu declin de la începutul acestui an.
”Preţurile cresc acum datorită dolarului mai slab şi a declarației lui Putin, în încercarea de a stabiliza piața”, a explicat Ole Hansen, director la Saxo Bank. Dolarul este în stagnare, vineri, faţă de un coş de valute, dar joi a înregistrat una dintre cele mai slabe evoluţii din ultimele două săptămâni, după date privind o contracţie surprinzătoare a activităţilor industriei prelucrătoare americane.