Piraeus Bank Romania : un profit brut de 3,8 milioane euro in 9 luni

Piraeus

Piraeus Bank România a inregistrat in 9 luni ale anului 2016 un profit brut de 3,8 milioane Euro, față de perioada similară a anului trecut, când a înregistrat pierderi. Activele totale ale băncii au crescut față de începutul anului cu 6%, ajungând la 1.678 milioane de euro.

“Primele 9 luni confirmă validitatea strategiei de orientare către creșterea veniturilor și integrarea unor noi modele de business, păstrându-ne concentrarea pe zonele active, eficientizarea rețelei și controlul riguros al costurilor. Am redus numărul de sucursale, dar am crescut eficiența și am obținut rezultate mai bune. În același timp, managementul activ al portofoliului de credite neperformante a consolidat parametrii de stabilitate și solvabilitate. Ne păstrăm în continuare direcția de creștere a veniturilor și orientarea către eficiență și flexibilitate, în acord cu necesitățile clienților noștri”, a declarat Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România.

Banca a înregistrat în nouă luni ale anului o  creștere cu 8% a depozitelor clienților, față de finele anului trecut, până la 928 milioane de Euro și o creștere similară de 8% la creditele corporate. Creditele pentru IMM-uri, în creștere ușoară cu 1% față de finalul anului 2015 și managementul activ al creditelor neperformante au contribuit de asemenea la îmbunătățirea profitabilității.

Solvabilitatea la 9 luni este de 17,4% iar rata fondurilor proprii de 14,8%. Raportul credite brute/depozite a fost de 0.85 la 30 septembrie 2016, faţă de 0,95 la finele anului 2015.

Rata creditelor neperformante (90+) a scăzut sub 4% în timp ce rata expunerilor neperformante a scăzut la 8,5%, situându-se sub media pieței.

Numărul de carduri emise a crescut cu 6% față de începutul anului.