Pfizer România, angajator de top în industria farma

Pentru al patrulea an consecutiv, Pfizer România a fost declarat unul dintre cei mai buni angajatori din România de studiul „AON Best Employers 2017”, realizat în cursul anului trecut în rândul a peste 20.000 de angajați din mai bine de 40 de organizații din România. Pfizer este singura companie din industria farma care primește această titulatură.

„Faptul că angajații noștri apreciază ceea ce fac și mediul în care lucrează atât de mult încât să primim titlul de Best Employer pentru al patrulea an la rând, dar și faptul că suntem singurul reprezentant al industriei farma care primește acest premiu ne onorează. Mai mult decât atât, ne dă încredere să continuăm programele de dezvoltare și training ale angajaților noștri, desfășurate sub umbrela „OWN IT”, un concept diferențiator de cultură organizațională pus în practică de Pfizer la nivel internațional și care încurajează oamenii să discute onest, să își asume riscuri, să abordeze problemele cu determinare și, mai ales, să colaboreze eficient”, a precizat Mirela Iordan, Country Manager, Pfizer România.

Studiul AON indică o performanță extraordinară a companiei în creșterea nivelului de implicare a angajaților de la an la an, cu un procent de 89% dintre respondenți considerându-se „engaged”, în comparație cu media de 81% a companiilor nominalizate la categoria „Best Employers” și cu mult peste media națională de doar 60%. Pfizer România are, de asemenea, un procent foarte ridicat de angajați foarte implicați (highly engaged), respectiv 57% din totalul organizației.

„Industria farmaceutică este un domeniu în care un angajat poate învăța și crește foarte mult, lucrând într-un mediu dinamic, dar foarte reglementat, într-o schimbare și evoluție continuă a modelului de business. În acest context, retenția angajaților și creșterea gradului în care aceștia se implică în comunitatea profesională din companie este întotdeauna o provocare pentru noi, pentru care încercăm să găsim mereu noi răspunsuri și soluții. Ne-a bucurat foarte mult să aflăm că Pfizer se situează deasupra media de engagement a unora dintre cele mai bune companii din țară, un rezultat care ne spune că ne aflăm pe drumul cel bun cu programele inițiate în ultimii ani”, a explicat Gabriela Isac, HR Lead, Pfizer România.