În Ajun și în prima zi a Crăciunului, peste 4.000 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor, în cazul producerii unor situații de urgență.
În perioada 24-25 decembrie, la nivel național au fost derulate 2.392 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 203 misiuni de stingere a incendiilor, 2.036 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 17 misiuni de descarcerare, 20 pentru deblocare/salvare, precum și alte 116 intervenții în sprijinul comunităților.
De asemenea, în cele două zile, 2.084 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 27 persoane au fost salvate din medii ostile vieții.
Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a crescut cu 9% față de perioada Crăciunului din anul 2015, fiind înregistrate cu 190 de intervenții mai multe în acest an.
În vederea reducerii riscului de apariție a unor evenimente nedorite, IGSU a dispus unităților subordonate intensificarea acțiunilor preventive în zonele cu aflux mare de persoane, precum și la unitățile turistice.
Totodată, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență au fost suplimentate efectivele de intervenție pentru a putea răspunde într-un timp cât mai scurt la situațiile de urgență generate.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat.