Keynote speakerii acestui forum dedicat exemplelor recente de bune practici ale arhitecturii europene au fost arh. Maurizio Meossi, Senior Associate Zaha Hadid Architects și arh. Robert Konieczny, fondator KMK Promes, câștigător al ediției 2016 al Premiului European pentru Spațiul Public Construit.
“Tipul de platformă creat în cadrul RIFF reprezintă o rețea prin care ai șansa să vezi proiecte foarte interesante, să discuți idei. Este întotdeauna ocazia unei experiențe diferite. Acesta este locul în care interacțiunea devine un scop în sine, prin care reușim să luam contact cu birouri locale de arhitectură și care ne dă posibilitatea discutării unor parteneriate în vederea unor proiecte comune.”, a declarat Maurizio Meossi.
Arhitectul Robert Konieczny a fost prezent în cadrul Conferinței RIFF pentru a vorbi audienței despre unul dintre cele mai apreciate proiecte ale biroului sau – Centrul pentru dialog “Przełomy” din Piața Solidarității. Proiectul său a primit în acest an și Mențiunea de Onoare la Competiția Societății Urbaniștilor din Polonia, la secțiunea Spațiu public.
Printre invitații cu prezentări în program s-au numărat arhitecții Giuseppe Farris, Ewa P. Porębska, Erika Katalina Pasztor, Gerard Reinmuth, Habibeh Madjdabadi, Dorin Ștefan și Marian Moiceanu.
„M-am bucurat extraordinar să iau parte la sesiunile juriului în cadrul Romanian Building Awards, a fost o experiență interesantă pentru că am cunoscut oameni noi și am văzut o mulțime de proiecte de arhitectură în România. A fost o ocazie perfectă pentru a înțelege mai multe despre cultura locală”, a declarat arhitectul italian Giuseppe Farris.
Fiind un actor important în cadrul evenimentelor conexe unite sub umbrela Romanian Building Awards, arhitectul Șerban Tigănaș, președintele Board Romanian Building Awards ediția 2016, președinte OAR, descrie o perspectivă complexă asupra scenei architecturale românești actuale.
“Romania este o țară în care există multă confuzie din cauza fracturii care a caracterizat acest context și pe care o știm cu toții. Deși a trecut mult timp, aproape o generație, efectele acelei perioade nu au fost înțelese și indepărtate. Trăim într-o perioadă în care rolul și condiția arhitectului nu a fost înțeles nici de către societate, nici de către arhitect. A oferi premii în acest context nu este nimic nou – arhitecții dau premii arhitecților, inginerii dau premii inginerilor, antreprenorii fac la fel, și așa mai departe. De fapt, progresul vine din integrarea tuturor acestor segmente care sunt parte din domeniul construcțiilor, și acest lucru încercăm să îl realizăm în cadrul Romanian Building Awards și al evenimentelor satelit – să îi aducem pe toți împreună și să punem bazele unui dialog.”, a precizat arh. Serban Țigănaș.
Conferința RIFF București și Romanian Building Awards ediția 2016 au adus împreună unii dintre cei mai importanți arhitecți ai momentului la nivel mondial, oferind o perspectivă relevantă asupra practicilor contemporane de arhitectură.