”Am ales Unirii View datorită poziției excelente și a standardelor deosebite pe care această clădire le oferă. Am decis să ne mutăm într-un birou modern care să permit dezvoltarea viitoare a businessului Pernord Ricard în România. Oferim astfel angajaților condiții de muncă optime, care să îmbunătățească productivitatea și performanța companiei”, a declarat Tudor Furir, General Manager Pernord Ricard România.
Proiectul va avea o suprafață închiriabilă de aproximativ 17.500 de metri pătrați și va fi cea mai vizibilă clădire din centrul Bucureștiului, cu o înălțime care va atinge 73 de metri. Unirii View va avea 19 etaje, incluzând parterul, 17 etaje destinate spațiilor de birouri și un ultim etaj cu rol tehnic, la care se vor adăuga o parcare subterană generoasă împărțită pe trei niveluri. Pernod Ricard România a fost asistată în tranzacție de către compania de consultanță imobiliară Knight Frank. Romania. Printre companiile care au ales de asemenea Unirii View pentru stabilirea noilor sedii se numără NTT Data România și Red Bull România.