OTP Consulting anunță 3 programe de finanțare dedicate antreprenorilor

OTP Consulting, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) lansează trei proiecte cu finanțare din fonduri europene pentru peste 1.500 de antreprenori și 183 de noi business-uri, în valoare totală de 10,7 milioane euro. Proiectul Antreprenoriat sustenabil în Regiunea Centru (ID 105328), lansat în parteneriat cu CCIR, are ca scop susținerea inițiativelor antreprenoriale în vederea dezvoltării mediului economic și creșterii gradului de ocupare în regiunea Centru. Proiectul se adresează cetățenilor români cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul în mediul rural sau urban din Harghita, Mureș, Covasna, Brașov, Sibiu și Alba, și care își doresc să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban. În valoare totală de 5 milioane euro, proiectul are o durată de 36 de luni și este împărțit în trei etape: programe de formare antreprenorială pentru 740 de tineri (12 luni) care se vor încheia cu selectarea a 89 de planuri de afaceri. În a doua etapă (18 luni), cei 89 de antreprenori vor primi consiliere și suport pentru dezvoltarea afacerilor și finanțare nerambursabilă în valoare de până la 34.200 euro pentru fiecare nou business înființat. Totodată, partenerii proiectului oferă programe de monitorizare a funcționării și dezvoltării sustenabile a afacerilor finanțate.

Al doilea proiect lansat împreună cu CCIR este SMART Start-UP – Antreprenoriat inovativ și sustenabil în Sud Muntenia (ID 105848). Acesta are ca scop dezvoltarea spiritului antreprenorial și generarea unui număr crescut de locuri de muncă și de afaceri cu profil non-agricol în regiunea Sud Muntenia. Proiectul este dedicat tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul în Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Călărași, Ialomița, respectiv Giurgiu și își doresc să își înființeze propria afacere. În valoare totală de 4 milioane euro, proiectul are o durată de 36 de luni și este împărțit în trei etape: programe de formare antreprenorială pentru 570 de tineri (12 luni) care se vor încheia cu selectarea a 72 de planuri afaceri. În a doua etapă (18 luni), cei 72 de antreprenori vor primi consiliere și suport pentru dezvoltarea afacerilor și finanțare nerambursabilă în valoare de până la 34.000 euro pentru fiecare nou business înființat, urmând ca afacerile să fie monitorizate pe o perioadă de 6 luni.

Cele mai recente

Distribuie articolul