OMV Petrom a alocat anul trecut peste 4 milioane de euro catre programe dedicate comunitatilor din Romania, se arata in Raportul de Implicare in Comunitate lansat, recen,t de companie.
Documentul arata, sub forma Galeriei Se Poate, implicarea OMV Petrom in societate prin programe derulate la nivel national sau local, in cele peste 300 de comunitati in care compania activeaza.
Eforturile companiei au fost concentrate in primul rand pe proiecte educationale, cu un accent pe sustinerea educatiei profesionale prin programul Romania Meseriasa. In plus, OMV Petrom a continuat si in 2016 sustinerea afacerilor sociale, a oferit finantari pentru proiecte de mediu si a implicat peste 5.000 de voluntari in diverse proiecte de voluntariat. Nu in ultimul rand, compania a sustinut realizarea unei baze aero-medicale la Constanta.
Cu fiecare an, invatam cat de importanti sunt oamenii din spatele cifrelor. In Galeria Se Poate, deschisa pentru vizitatori pe TaraluiAndrei.ro, am adus in fata rezultatele proiectelor din 2016, in care sprijinul voluntarilor si partenerilor precum si dorinta de schimbare a initiatorilor. Eforturile noastre se duc inspre comunitatile mici, in care din pacate educatia de calitate e rareori un drept si mult mai des un privilegiu. Dori m sa ajutam membrii comunitatilor sa se dezvolte prin forte proprii, sa devina mai angajabili si sa isi construiasca un viitor aici, acasa. Romania Meseriasa a devenit o platforma de dezbatere in care am analizat politici publice, initiative legislative, bune practici precum si feedback-ul din partea viitorilor meseriasi. Am devenit un partener al autoritatilor in definirea unei noi strategii in educatia profesionala, care sa aduca ideea de meserias acolo unde ii este locul – un motiv de mandrie si un punct de diferentiere pentru Romania”, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.
Educatie
In 2016, peste 5.300 de persoane au urmat cursuri de dezvoltare personala si profesionala in domeniul educatiei. Compania a continuat eforturile de sustinere a educatiei profesionale prin programul Romania Meseriasa, sustinand in 2016 primul raport de Politica Publica privind Invatamantul Profesional si Tehnic. Programul de sustinere a viitorilor specialisti in titei si gaze – Scoala Petrolistilor, a creat 3 noi clase in 2016, cu 84 de elevi si 3 sali de clasa au fost reabilitate. Tabara Meseriasilor, programul de dezvoltare intensiva a viitorilor meseriasi, a pregatit peste 270 de elevi si 55 de profesori, acordand 40 de burse de studiu pentru un an.
Dezvoltare comunitara
320.000 de Euro au fost alocati pentru crearea a 10 afaceri sociale in cadrul programului Fabricat in Tara lui Andrei. In acelasi timp, cele 10 business-uri au beneficiat de consultanta timp de 1 an pentru dezvoltarea afacerii si au fost create 21 de locuri de munca. Competitia Idei din Tara lui Andrei a sustinut 8 proiecte educationale si 5 proiecte de mediu, cu o finantare totala de 150.000 de euro. Peste 150.000 de euro au mers catre centrele de resurse ale comunitatii, iar in cadrul acestor initiative au fost generate 28 de locuri de munca.
Voluntariat
Peste 5.000 de voluntari, dintre care 4.000 angajati OMV Petrom si din statiile Petrom si OMV, au participat in 2016 la peste 170 de proiecte de voluntariat cu actiuni de ecologizare, culturale, de preventie si prevenire, de reabilitare a locurilor de joaca si parcuri sau donatii. Campionatul de voluntariat a dus la finantarea a 12 proiecte pentru comunitate, initiate de angajati ai OMV Petrom.
Peste 1.600 de angajati au sustinut peste 220 de ONG-uri in cadrul Campaniei 2%. Peste 400 de angajati au donat cadouri copiilor din familii defavorizate, in cadrul campaniei Fii si tu Mos Craciun.
Siguranta si Preventie
In 2016, peste 6.000 de elevi, parinti si profesori au participat la cursuri de raspuns in cazul unei situatii de urgenta. Peste 2.500 de persoane (femei si copii) au participat la screening-uri privind diferite afectiuni.
Baza Aeromedicala SMURD Constanta a fost inaugurata in 2016 si este destinata activitatii de salvare cu elicopterul SMURD Constanta. Asigura interventia de prim-ajutor si de transfer de urgenta catre alte centre specializate din regiunea Constanta si de Sud-Est a Romaniei, contribuind astfel la dezvoltarea unui sistem integrat de asistenta medicala de urgenta, eficient la standarde europene si internationale. Proiectul a fost realizat de catre Fundatia SMURD in parteneriat cu Ministerul Sanatatii, RAJA SA Constanta si finantat de catre OMV Petrom, ExxonMobil si venituri din 2%.
Alte proiecte desfasurate de OMV Petrom de-a lungul anului 2016 au fost adresate performantei in sport, mediului, marketingului legat de o cauza, cat si dezvoltarii infrastructurii locale, in special prin reabilitarea unor unitati scolare si de sanatate.
In cei 10 ani de responsabilitate social compania a investit peste 45 de milioane de euro in proiecte de implicare in comunitate.