O româncă preia conducerea Pfizer în România

mirela-iordan-pfizer Mirela Iordan va prelua funcția de Country Manager Pfizer România, începând cu 1 noiembrie 2016, înlocuindu-l pe Nolan Townsend, care a fost numit Președinte Divizia boli rare pentru regiunea piețelor dezvoltate. Cu o experiență de peste 20 de ani în industria farmaceutică din România, Mirela Iordan va conduce echipa de management a Pfizer România, concentrându-se în continuare pe atingerea obiectivelor companiei pe plan local: asigurarea accesului pacienților din România la cele mai noi și eficiente tratamente, precum și colaborarea cu autoritățile, furnizorii de servicii medicale și beneficiarii în vederea dezvoltării sistemului românesc de sănătate.

„Provenind dintr-un domeniu ce pune oamenii în centrul oricărei acțiuni, îmi doresc să aplic aceleași principii și în noua mea poziție. De aceea, obiectivul meu principal este să mă asigur că Pfizer România își va continua și chiar intensifica suportul pentru creșterea accesului românilor la tratamente inovatoare, salvatoare de vieți. În același timp, sunt pregătită să lucrez îndeaproape atât cu autoritățile, cât și cu asociațiile de pacienți, fiind convinsă că numai printr-un parteneriat solid între toți actorii sistemului de sănătate putem să le oferim românilor îngrijirea medicală de care au nevoie și pe care o merită”, spune Mirela Iordan, Country Manager Pfizer România.

Mirela Iordan face parte din echipa Pfizer din 2001 și este prima femeie din România desemnată să conducă operațiunile companiei pe plan local. Anterior, ea a ocupat funcția de Director de HR pentru România, Cehia și Slovacia, coordonând o echipă de profesioniști în resurse umane din 5 organizații Pfizer, printre care și cea de la unitatea de producție Pfizer de la Cluj. Înainte de a se alătura echipei Pfizer, Mirela a ocupat poziția de Sales și Marketing Director GSK România, având responsabilitatea de a implementa strategii de marketing pentru toate ariile de activitate ale companiei. Mirela este absolventă a Facultății de Medicină din Constanța și deține diploma de Master in Leadership – INSEAD Fontainebleau, precum și diploma de Master of Business Administration, Tiffin University Ohio. În prezent, este parte a programului „Pfizer Female Aspiring” derulat în întreaga Europă.