Motivul pentru care serviciul, un proiect al Fundației Principesa Margareta a României, sprijinit de Fundația Vodafone România, a atins un număr atât de mare de apeluri este pentru că a avut parte de o amplă campanie de comunicare desfăşurată la nivel naţional în luna aprilie. Astfel, persoanele în vârstă au aflat mai multe despre linia telefonică dedicată lor prin intermediul unor spoturi radio, a pliantelor de informare şi a unor afişe expuse în mijloace de transport şi în reviste de interes pentru cei peste 65 de ani.
Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – poate fi apelat gratuit, iar aici, oamenii primesc informații utile, sfaturi sau sprijin emoţional şi sunt îndrumați de operatorii specializaţi în asistenţă socială ai Fundaţiei Principesa Margareta a României. De asemenea, la această linie telefonică pot fi semnalate şi abuzurile sau situaţiile critice în care se află un vârstnic.
Utilitatea serviciului e de necontestat, mai ales dacă luăm în considerare statisticile europene care plasează ţara noastră pe locul al doilea în privinţa ritmului accelerat al îmbătrânirii populației, iar pe lângă neajunsurile financiare și problemele medicale, persoanele în vârstă se confruntă cu un acces limitat la informaţie. Dar analizele făcute în ultimii trei ani de Fundația Principesa Margareta a României, au scos la iveală o problemă mult mai gravă: 1,5 milioane de vârstnici din România, în special din mediul urban, sunt afectați de singurătate, iar balanţa înclină cu mult spre femei în acest caz.
Potrivit datelor adunate până acum de specialiştii serviciului, de la înfiinţarea liniei telefonice au fost peste 21.000 de apeluri, iar operatorii specializați în asistență socială au oferit aproximativ 5.000 de ore de sprijin, informare şi consiliere. În momentul de faţă, peste 430 de vârstnici sună periodic la numărul gratuit.