Humana People to People România, una dintre cele mai mari rețele de magazine de haine second hand din țara noastră, anunță lansarea Humana Hub – o platformă inovatoare dedicată sustenabilității în modă. Aceasta va reuni în aceeași comunitate iubitori de modă, specialiști în lifestyle și fashion, tineri designeri, croitori, experți în sustenabilitate, influenceri, psihologi și mulți alți oameni interesați în a explora și promova alternativele responsabile în materie de îmbrăcăminte.
Prin Humana Hub, românii vor descoperi soluții practice pentru a cultiva un comportament și un stil vestimentar sustenabil, vor putea lua parte la evenimente interactive și vor avea acces la resurse utile pentru a face alegeri mai cumpătate, contribuind activ la viitorul modei circulare.
Potrivit unui comunicat al Humana People to People România, industria modei este responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și generează cantități uriașe de deșeuri textile. În România, peste 95% din haine ajung la groapa de gunoi sau sunt incinerate. Până la implementarea unor mecanisme eficiente de colectare și reutilizare, este nevoie de inițiative care să educe, să inspire și să ofere soluții concrete. Humana Hub vine ca un răspuns la această nevoie, reunind oameni din cele mai variate domenii care sunt interesați să transforme modul în care consumăm moda și să valorifice mai bine resursele existente.
„Aruncăm prea mult și ne bucurăm prea puțin de hainele pe care le cumpărăm. Ele merită o a doua viață, fie că le reintegrăm creativ în garderobă sau că le donăm sau revindem celor care și le doresc sau au nevoie de ele. Putem reduce astfel cu mult impactul modei asupra bugetului nostru, dar și asupra naturii”, spune Mădălina Corciu, PR & CSR Manager, Humana People to People România.
Platforma răspunde totodată unei nevoi profunde de reconectare cu principiile dezvoltării durabile, cu o abordare conștientă și eficientă asupra consumului. Prin informare, activare comunitară și colaborări între experți din domenii variate, Humana Hub vizează reducerea amprentei de carbon generate de alegerile vestimentare și să faciliteze tranziția către o economie circulară.
Humana Hub va funcționa atât offline, prin evenimente organizate în magazine Humana, cât și online, pe rețele sociale ca Facebook și Instagram, iar website-ul Humana România va centraliza activitățile desfășurate pe tot parcursul anului. Aici vor fi disponibile articole educative, ghiduri de reutilizare, testimoniale, interviuri, sfaturi de styling sustenabil, dar și materiale despre impactul real al modei asupra planetei.