Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunță deschiderea expoziției România în Marele Război. Vernisajul va avea loc joi, 15 septembrie 2016, începând cu ora 17:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, București. Expoziţia România în Marele Război este consacrată comemorării centenarului intrării în război a Regatului României, dar şi a situaţiei din Transilvania, Bucovina şi Basarabia, afectate, în cel mai înalt grad, de evoluţiile politico-militare din România anilor 1916-1918/19. Ziua de 14/27 august 1916 reprezintă un punct de cotitură în istoria noastră, ziua în care Regatul României şi-a trecut propriul Rubicon, chiar dacă, în realitate milioane de români din Austro-Ungaria și Imperiul Rus intraseră deja în Primul Război Mondial încă de la începutul lunii august 1914.
La sfârșitul acestui război, în decembrie 1918, România era o altă țară, iar procesul de formare a națiunii române își găsea desăvârșirea. La aproape 100 de ani de la aceste evenimente, în ciuda amputărilor teritoriale produse ca urmare a acordului Ribbentrop-Molotov şi a tratatului de la Craiova, România de azi este, în mare măsură, ceea ce s-a decis prin voinţa liber exprimată a reprezentanţilor naţiunii noastre la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, în anul 1918. Credem că nu greşim dacă socotim decizia din august 1916 a guvernului de atunci al României ca marcând, mai mult decât oricare alta luată în ultimii 1900 de ani, dezvoltarea istorică a locuitorilor din acest spaţiu geografic, deoarece la sfârșitul marii conflagrații, cu prețul unui fluviu de sânge și a unei mări de lacrimi s-a desăvârșit unitatea națională a românilor.
Spre deosebire de expoziţiile „clasice” dedicate participării României la Primul Război Mondial, care se centrau pe evenimentele din Vechiul Regat şi pe victoriile militare din prima parte a campaniei din Transilvania și, mai ales, pe cele de la Oituz, Mărăști și Mărășești, din vara anului 1917, cea de faţă şi-a propus să redea o imagine panoramică a lumii româneşti în integralitatea și realitatea ei, deci şi a provinciilor istorice aflate sub administraţia austro-ungară şi rusească. Totodată, în expoziție sunt prezentate şi subiecte mai puțin abordate până acum, cum ar fi înfrângerile militare din toamna-iarna anului 1916, suferinţele populaţiei civile aflată în refugiu sau rămasă sub administraţia militară străină, destinul prizonierilor români căzuţi în captivitatea Puterilor Centrale, epidemiile, viaţa cotidiană din tranşee, arta de război etc.