Matei Vişniec, primul român care obține premiul european pentru literatura Jean Monnet

Matei Vișniec
„Nu abandonaţi ideea europeană!” – Matei Vișniec

Matei Vişniec a devenit al 21-lea laureat al premiului european pentru literatură Jean Monnet si primul român care obține aceasta recunoaștere.

«Numele lui Jean Monnet are o puternică rezonanţă europeană. Într-un fel a fost un fondator „din umbră” al Uniunii Europene, dar cu o influenţă şi cu o viziune remarcabile. Un personaj destul de misterios de altfel, care a lucrat în perioada interbelică şi cu România, pentru redresarea monedei naţionale», a declarat dramaturgul şi romancierul român Matei Vişniec, la primirea premiului Jean Monnet, ediţia 2016.

Decernat la Cognac, în Franţa, oraşul în care s-a născut Jean Monnet, acest părinte fondator al Uniunii Europene, premiul i-a fost decernat pentru romanul Le marchand de premières phrases (Negustorul de începuturi de roman).