. Peste 15 companii susțin ediția de anul acesta a Crosului Casiopeea, singurul eveniment sportiv organizat în beneficiul supraviețuitoarelor cancerului la sân. Aflat la cea de-a zecea ediție, crosul va avea loc pe 24 septembrie în Parcul Tineretului (intrarea Șincai) va folosi fiecare donație din taxa de participare pentru cumprarea de proteze mamare, care urmează să fie donate femeilor care au trecut printr-o mastectomie.
Protezele mamare, esențiale în recâștigarea feminității
La fiecare 19 secunde, undeva în lume, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân. În România, numărul femeilor diagnosticate îl depășește cu mult pe cel al mediei europene, mai îngrijorător fiind faptul că peste 75% dintre românce ajung pe masa de operații, din cauza depistării târzii a bolii. Greutățile nu se opresc, însă, odată cu operația și vindecarea. Deși protezele externe de sân și sutienul special necesar purtării acestora sunt pe lista Casei Naționale de Asigurări pentru decontare, femeile care au suferit de cancer la sân pot aștepta până la doi ani pentru a intra în posesia protezei, procedurile de înscriere și atribuire fiind anevoioase și cererea foarte mare. Costurile unei proteze externe de calitate și a accesoriilor necesare purtării acesteia depășesc 150 EUR, ceea ce face achiziționarea lor imposibilă pentru multe dintre femei.
Corporate Challenge, dar și un evenment pentru întreaga familie
Peste 19. 000 de persoane, adulți și copii, au participat în ultimii ani la crosurile Casiopeea. Evenimentul este gândit pentru toate vârstele, începând la ora 10:00 cu crosurile pentru copii și adolescenți și continuând cu cele ale adulților. Marșul familiei încheie și ediția de anul acesta – o plimbare în semn de solidaritate, la care poate participa întreaga familie. Printre invitații acestui an se numără și cântăreața Ellie White, ambasador al cauzei susținute de Casiopeea.
În fiecare an, companii importante din România s-au alăturat acestei cauze, înscriind echipe proprii în cadrul competiției Corporate Challenge. Grupul Renault România, Michelin, Groupama, Orange, Engie sunt câteva dintre companiile care își mobilizează sute de angajați pentru a participa la cursele și marșurile Casiopeea. Câștigătorul acestei competiții a companiilor primește, în cadrul festivității de premiere de la finalul cursei, un trofeu al sportivității și solidarității, realizat de o artistă din Catalonia special pentru Asociația Casiopeea.
Acest eveniment va avea loc cu sprijinul partenerilor: Camera Franceză de Comerț și Industrie în România (CCIFER), Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR), Federația Română Sportul pentru Toți, Institutul Francez din București, Ambasada Franței în România, dar și al sponsorilor: Grupul Renault România, Decathlon, Michelin, Engie, Nestle Fitness, Borsec, Groupama, Kaufland, Up Romania, Orange, L’Oréal, Crédit Agricole, Metro, Finexpert, Chez Elvire, Arta Grafică, Regina Maria, Vincon, Number Wine și Rogalski Damaschin Public Relations.