„Targetul de dublare a afacerii pe care ni l-am impus pentru sfârşitul anului în curs este facil de atins, după evoluția afacerilor la nouă luni. Obiectivul nostru este unul cantitativ și urmarște, de fapt, o creştere a bugetelor alocate promovării digitale din partea clienţilor existenţi, dar şi bugete de la clienţi noi. Ne-am confruntat anul acesta cu mai multe cereri decât ne aşteptam, din ce în ce mai complexe, pe pieţe care devin foarte concurenţiale când vine vorba de comunicare în digital”, declară Adrian Enache, GM The MasterPlan Agency.
„Alocarea de bugete mai mari pentru comunicarea online de către companiile care au deja un istoric cu The MasterPlan se datorează rezultatelor favorabile, uşor măsurabile obţinute în campaniile din 2015 şi în prima parte din 2016. Companiile cu care lucrăm au adus mai mulţi bani în online, dar nu i-au dislocat neapărat din alte canale media”, declară Adrian Enache.
The MasterPlan are clienţi din retail, real estate, construcţii, farma, auto, asigurări, e-commerce, turism, dar şi industrii supranişate precum dezvoltare de software sau chiar bonuri de masă.
„Cei peste 500.000 de euro sunt bani investiți în campanii de digital cu grad de complexitate care creşte până la campaniile omnichannel. Sunt companii care au facut pasul în noua eră de business, sunt directori de marketing care cer în mod necesar alinierea comunicării în toate canalele, iar managementul să vină din digital, aceasta fiind zona cea mai prolifică”, declară Adrian Enache.