KMG International, care deșine brandul Rompetrol, şi-a majorat în primele nouă luni ale acestui an activităţile de rafinare şi distribuţie carburanţi în regiunea Mării Negre, acestea fiind susţinute şi de beneficiile programului de optimizare şi eficientizare iniţiat în 2013 – “Business Transformation”. Toate acestea au contribuit la atingerea de către Grup a unui rezultat operaţional (EBITDA) de 145 milioane USD, cu peste 6% faţă de nivelul atins în perioada ianuarie – septembrie din 2015, pe fondul unei cifrei brute de afaceri de aproximativ 5 miliarde USD.
“La baza performanţelor operaţionale şi financiare obţinute în primele 9 luni ale anului se regăsesc direcţiile strategice dezvoltate şi adoptate de KMG International în perioada 2013 – 2014, împreună cu unicul său acţionar – KazMunayGas. Acestea au vizat consolidarea activităţilor de profil, dezvoltarea prezenţei Rompetrol în regiunea Mării Negre, creşterea sinergiilor cu compania mamă, îmbunătăţirea şi eficientizarea proceselor şi operaţiunilor, precum şi atragerea şi implicarea angajaţilor în atingerea acestor rezultate. Astfel, am reuşit să ne continuăm evoluţia pozitivă, în linie cu obiectivele propuse în 2015, când am depăşit recordurile istorice de peste 18 ani de la înfiinţarea Grupului” declară Zhanat Tussupbekov, directorul general al Grupului KMG International.
Astfel, activităţile de rafinare derulate de Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi de divizia de petrochimie, s-au ridicat la 4,14 milioane tone de materie primă în perioada ianuarie – septembrie a anului, în scădere cu 5% faţă de nivelul atins în perioada similară din 2015. Diferenţa a fost determinată în principal de oprirea activităţilor de producţie ale rafinăriei Petromidia în luna august pentru realizarea unor lucrări de investiţii şi de mentenanţă, dar pentru remedierea zonei afectate de incendiului din 22 august. Rafinăria Petromidia Năvodari – cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, a reuşit în primele nouă luni ale anului să-şi majoreze cu 3% cantitatea de materii prime procesate zilnic, de la 15.080 tone în perioadă similară din 2015 la 15.510 tone.
Divizia de rafinare a Grupului a consemnat în primele 9 luni ale anului 2016 o creştere de 44% a rezultatului operaţional (EBITDA), până la un nivel de 74.1 milioane USD, în contextul unei imbunătăţiri de 4% a vânzările pe piaţa internă şi a scăderii livrărilor la export – efect al diminuării cererii din piaţa de profil. În primele 9 luni din 2016, prin diviziile de rafinare şi petrochimie, Grupul a exportat o cantitate totală de produse de 1,7 milioane tone, în principal către partenerii din regiunea Mării Negre. KMG International este acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare (operatorul rafinăriilor Grupului din Romania) cu o participaţie de 54,63% (directă şi indirectă), alături de statul român prin Ministerul Energiei care deţine o participaţie de 44,69%. Volumul produselor petroliere comercializate de Grup pe plan intern s-au ridicat la 1,95 milioane tone (+11%), din care peste 53% au reprezentat-o carburanţii distribuiţi de Rompetrol Downstream prin staţiile Rompetrol (+2%), dar şi en-gros către parteneri (+12%).