Jocul cuvintelor interzise se lansează oficial în România

Hasbro lansează pe piața din România unul dintre cele mai creative jocuri de cuvinte din lume – Taboo – o provocare haioasă pentru oricine îl va încerca.

Un joc al „distracției de nedescris”, la propriu și la figurat, Taboo constă în descrierea unor cuvinte fără a folosi chiar cei mai reprezentantivi și uzuali termeni.

În jocul Taboo, cei care vor sa câștige trebuie să-si ajuțe echipa să ghicească cât mai multe cuvinte secrete, însă trebuie să fie atenti, pentru că cele mai evidente indicii sunt strict interzise. Spre exemplu, cum ar putea fi descris termenul „nachos” fără a folosi cuvintele mexican, chipsuri, crocant, sos și chilli? Mai mult, nici cuvintele derivate din acestea nu sunt permise.

„Taboo aduce un concept nou de joc, potrivit atât pentru tineri, cât și pentru adulți și poate oferi ore în șir de distracție. Fiind o competiție contracronometru a cuvintelor, jocul poate lua oricând o turnură neașteptată și să transforme o seară oarecare petrecută alături de prieteni ori familie, într-una memorabilă,” declară Larisa Popescu, Brand Manager Hasbro România & Bulgaria.

Așadar, jucătorii își testează creativitatea cu Taboo, în încercarea de a descrie denumiri de cuvinte ori branduri populare. Jocul vine cu un set de peste 1.000 cuvinte și provocări de ghicit, relevante pentru tendințele actuale, o clepsidră, un zar care schimbă regulile jocului și o sonerie care îi „sancționează” pe cei care rostesc cuvintele Taboo.

Hasbro este una dintre cele mai mari companii producătoare de jocuri și jucării la nivel global. Misiunea companiei este aceea de a satisface nevoile fundamentale de joacă ale copiilor și familiilor din întreaga lume. În portofoliul brandului Hasbro se află unele dintre cele mai populare jocuri din lume, precum Pie Face, NERF, Monopoly, Transformers, Jenga, My Little Pony, Littlest Pet Shop și Play-Doh.

Înființată în urmă cu 90 ani, compania Hasbro deține în prezent atât unele dintre cele mai mari branduri de jocuri și jucării, cât și filme și jocuri digitale.