Intermedicas își extinde gama de servicii prin divizia Tumor Board

ana-maria-marian_ceo-intermedicas Intermedicas, prima clinică din România specializată în servicii de Second Opinion medical, își extinde aria de servicii printr-o divizie specială, Tumor Board. Această divizie reunește medici români și străini, cu expertiză medicală complexă din diverse arii medicale, care evaluează cazurile pacienților oncologici. Acest mod de abordare multidisciplinară este una dintre cele mai complexe practici în tratamentul cancerului la nivel mondial, care se dovedește de cele mai multe ori salvatoare de vieți. În cadrul Tumor Board, medicii diagnostichează cu mare certitudine și identifică tratamentul eficient.

„Această modalitate inovatoare de abordare a cazurilor oncologice poate crește semnificativ rata de supraviețuire a pacientilor. În cadrul clinicii noastre, fiecare pacient beneficiază de cel puțin 50 de ore de expertiză medicală de top, de la cei mai buni medici. Rolul diviziei Tumor Board este de a pune în slujba pacientului o rețea internațională de medici dornici să împărtășească din expertiza și experiența lor, pentru a crea un nou standard al îngrijirii pacientului oncologic”, declară Ana-Maria Marian, CEO Intermedicas.

Concluziile medicale și soluțiile de tratament sunt prezentate pacientului în decurs de o săptămână din momentul în care acesta solicită analiza dosarului său de către Tumor Board. Pacientul beneficiază în permanență de sprijinul unui manager de caz, care recepționează dosarul medical, efectuează o primă evaluare clinică și solicită reunirea Tumor Board. Comitetul medical analizează și evaluează starea medicală a pacientului și opțiunile de tratament. Odată finalizată analiza cazului și stabilite concluziile, se întocmește raportul medical final care se prezintă pacientului.

„Unul dintre obiectivele noastre este de a schimba experiența medicală din România. Alături de noi, pacientul are siguranța unui tratament corect și încrederea că cei mai buni medici care l-ar putea trata sunt acolo pentru el. De aceea, ne propunem ca Tumor Board să devină o modalitate curentă de tratament, așa cum este deja în alte state din lume”, adaugă Ana-Maria Marian.

În 2015, 600 de pacienți au primit un raport de second opinion de la medicii Intermedicas. Reprezentanții companiei estimează că numărul de pacienți se va dubla în acest an și se așteaptă ca noua divizie Tumor Board să contribuie cu minimum 10% la această creștere.