Inspecția Muncii a desfasurat acţiuni de control în perioada 17 – 21 octombrie 2016, în urma cărora a aplicat amenzi în valoare totală de 1.211.700 de lei, adică 270.000 de euro. Au fost depistate 1.040 de persoane care lucrau la negru.
În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 972.000 de lei din care 710.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancționați 352 de angajatori.
”Depistarea a peste o mie de persoane care munceau fără forme legale, într-o săptămână de controale, din care 951 într-un singur județ, reprezintă un semnal pentru inspectori că, munca la negru este un obicei de care unii angajatori scapă greu. Dacă în anumite inspecții am ales întâi varianta controlului preventiv, cu avertismente și consiliere a angajatorilor, pentru munca fără forme legale sau ocoliri ale legii prin mascarea unui program de lucru prelungit în unul de o oră sau două, toleranța este zero și sancțiunile pe măsură. Amenzi contravenționale sau dosare penale vor fi variantele de luptă permanentă cu fenomenul numit popular muncă la negru”, a declarat Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 239.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 80 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancționați 831 de angajatori în domeniu.