Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în creștere valoarea produsului intern brut (PIB) pentru trimestrul al doilea din acest an, faţă de cifrele publicate în urmă cu o lună. Totuși, ritmul de creştere a rămas cel anterior, de 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Economia României a crescut în aprilie-iunie 2016 cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta fiind cel mai mare avans de dinainte de criză. Față de trimestrul precedent, PIB-ul a crescut cu 1,5% în termeni reali.
Valoarea PIB-ului din trimestrul al doilea a fost de 178,9 miliarde lei (aproape 40 miliarde euro). Datele publicate în septembrie arătau un nivel mai mic cu 2,5 miliarde lei, de 176,38 miliarde lei. În primul semestru, econiomia a crescut cu 5,2%, pe seria brută, şi cu 5% pe serie ajustată la variaţiile sezoniere. Valoarea PIB din primele șase luni a fost revizuită de asemenea în urcare, de la 323,1 miliarde lei, în urmă cu o lună, până la 325,57 miliarde lei (circa 72,3 miliarde euro).
Economia a fost susţinută, până acum, în acest an în principal de consum, iar economiștii avertizează că acest model de creștere economică nu este sustenabil pe termen lung fără o dezvoltare a producției.