Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie‐30 noiembrie 2016 au fost în creştere cu 10,5% , faţă de aceeasi perioada a anului precedent.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1 ianuarie‐3 noiembrie 2016, 77,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,8% , ponderi similare cu cele din perioada 1 ianuarie‐30 noiembrie 2015.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie‐30 noiembrie 2016 au fost în creştere cu 7,9 % faţă de aceeasi perioada a anului precedent. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1 ianuarie‐3 noiembrie a anului trecut 81,0%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut‐o cei din Europa (73,3% din totalul turiştilor străini).
Din aceştia 83,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie‐3 noiembrie 2016 a fost de 2,5 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere o detin cei din Europa (74,9% din total turişti străini), iar din aceştia 85,5% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
In noiembrie 2016, numarul turistilor care s-au cazat a crescut cu 6,3%, fata de noiembrie 2015.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2016 au însumat 769.700, în creştere cu 6,3% faţă de cele din luna noiembrie 2015. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna noiembrie 2016 78,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,7%, ponderi similare cu cele din luna noiembrie 2015.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere o detin cei din Europa (76,0% din total turişti străini), iar din aceştia 83,9% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în luna noiembrie 2016 a fost de 2,2 zile la turiştii români şi 1,8 zile la turiştii străini.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2016 au fost în creştere cu 0,1 % faţă de cele din luna noiembrie 2015.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2016 a fost de 27,3% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2015. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna noiembrie 2016 s‐au înregistrat la hoteluri (35,5%), hanuri (21,0%), hosteluri (19,3%), vile turistice (17,8%) şi pensiuni turistice (17,1%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2016 de 690.600, în creştere cu 8,3% faţă de luna noiembrie 2015. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,1%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 53,9% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s‐au înregistrat din Bulgaria (32,2%), Ungaria (25,4%), Italia (8,9%), Germania (6,5%), Polonia (6,1%) şi Franța (3,2 %) .
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2016 de 1181,8 mii, în creştere cu 24,0% comparativ cu luna noiembrie 2015. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 65,6% din numărul total de plecări.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016 a fost de 31,4%, în creştere cu 2,0 puncte procentuale faţă de perioada1 ianuarie – 30 noiembrie 2015. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s‐au înregistrat la hoteluri (39,7%), spaţii de cazare pe nave (26,1%), vile turistice (24,5%) şi bungalouri (23,2%).
Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (267,5 mii), Israel (231,8 mii), Italia (217,3 mii), Regatul Unit (133,1 mii), Franţa (136,9 mii). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016 în creştere cu 10,1% faţă de perioada similara a anului precedent.
Vizitatorii străini provin din ţări situate în Europa (93,0%).
Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 54,1% provin din statele Uniunii Europene: Ungaria (28,3%), Bulgaria (27,4%), Germania (8,5%),Italia (7,6%), Polonia(5,6%) şi Franța (3,7%) .
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016 în creştere cu 24,5%, comparativ cu perioada similara a anului precedent.
Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,0% din numărul total de plecări.