Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2172 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 64 lei (+3,0%).
Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,0%.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5675 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1291 lei).
Indicele câştigului salarial real a fost de 102,9% pentru luna noiembrie 2016 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 165,1%, cu 4,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2016.
În luna noiembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna octombrie 2016. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat:
- cu 18,6% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
- între 10,0% şi 16,0% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia minereurilor metalifere, activităţi de spectacole, culturale şi recreative;
- între 5,0% şi 9,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de mobilă;
- între 4,0% şi 5,0% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 3,7% în fabricarea băuturilor;
- între 1,5% şi 3,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), telecomunicaţii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.