“Vom consolida cele două linii majore de business ale Industrial Access: serviciile business-to-business de închiriere de echipament, unde avem deja o experienţă de 12 ani, şi Smartrent Store, divizia business-to-consumer, lansată anul trecut, constând într-un concept unic în România: store in store”, declară Ştefan Ponea, Director General, Industrial Access. “Smartrent Store este prima reţea naţională-profesională de închirieri de scule pentru bricolaj din România, pentru persoane fizice şi mici meseriaşi. Aceasta a fost creată în jurul unui concept 100% digitalizat, unic în ţara noastră, pe baza căruia am introdus în România un serviciu pe care foarte puţine companii din lume sunt capabile să îl ofere clienţilor: plata cu cardul, fără garanţie”, adaugă Ştefan Ponea.
Grupul este prezent în România din anul 2013, prin achiziţia societăţii Romlift, fuziunea celor două companii fiind, astfel, un pas firesc. În noua formulă, echipa Industria Access depăşeşte 100 de angajaţi. Compania se va extinde la 9 puncte de lucru în România, de la 7, deţinute anterior, prin adăugarea oraşelor Odorheiu Secuiesc şi Ploieşti pe harta birourilor sale naţionale. În celelalte ţări în care este prezentă, numărul punctelor de lucru rămâne neschimbat: 2 în Bulgaria, respectiv 1 în Republica Moldova. Industrial Access a înregistrat în 2015 cel mai bun an din istoria companiei, raportat la indicatori precum cifră de afaceri, profit, capacitatea flotei şi numărul proiectelor. Cu o creştere de 60% în perioada 2013-2015, compania a avut la nivelul anului 2015 o cifră de afaceri consolidată de 12,3 miloane euro şi un profit net de 1,9 milioane euro.