iMapp Bucharest folosește 104 proiectoare care vor transpune lucrările celor mai creativi artiști video internaționali pe cei aproximativ 22.000 de metri pătrați ai suprafeței de proiecție.
„Ii invit pe toti bucurestenii si nu numai, sambata, 24 septembrie, in Piata Constitutiei, unde va avea loc cel mai impresionant spectacol multimedia de 3D video mapping din lume! Si anul acesta, iMapp Bucharest transforma Capitala Romaniei intr-un punct de maxim interes pe harta evenimentelor culturale mondiale, alaturi de orase ca Geneva, Moscova sau Berlin”, a declarat Primarul General, Gabriela Firea.
Imagini 3D complexe vor personaliza și reinterpreta Clădirea Parlamentului printr-un spectacol de sunet, lumină și culoare, „relieful” acesteia devenind o adevărată iluzie optică. Tema acestei ediții este „DIALOGURI”, intrucat fiecare lucrare înscrisă în concurs va interactiona cu celelalte. iMapp Bucharest se înscrie pe lista celor mai importante evenimente internaționale dedicate audio vizualului, anul acesta fiind finalist în categoria „Live Event of the Year” la premiile AV Awards din Londra, care desemnează câștigătorii pe 30 septembrie.
Fiecare proiecție durează 4 minute și 30 de secunde, și folosește o impresionantă rezoluție 8K, pentru a materializa formele dialogului într-o grafică aparte, ce va prinde formă și culoare pe fațada clădirii, accentul fiind pus pe interacțiune, conținut 3D animat și storytelling.
Publicul va avea posibilitatea sa-si aleaga favoritul în seara evenimentului, începând cu prima proiecție, printr-un sms la numărul cu tarif normal 1843. Echipa care va întruni cele mai multe voturi prin sms va fi desemnată câștigătoarea Premiului Publicului.