Mercedes-Benz marchează o nouă etapă în comunicarea de marketing, prin campania “Grow up”. Cele cinci modele din familia de autovehicule compacte – Clasa A, Clasa B, CLA Coupé, CLA Shooting Brake și noul GLA – sunt protagonistele “Grow Up”. – cea mai amplă și neconvențională campanie din istoria brandului, din punct de vedere al focusului pe digital și al mecanicii de conținut. Astfel, Mercedes-Benz evidențiază dinamica pieței de potențiali clienți și evoluția strategiei de marketing, adaptată segmentului-țintă al campaniei – generațiile X și Y. Campania are o componentă puternică lifestyle-centric, axându-se pe oameni aflaţi la graniţa dintre efervescența adolescenței și responsabilitățile vieții de adult, care reprezintă cel mai bine atitudinea față de viață a autovehiculelor compacte. „Grow up.”, care va fi adaptată local conform specificului fiecărei piețe, va continua pe parcursul întregului an.
„’Grow up.’ este prima campanie pentru care a fost reevaluată și rescrisă identitatea de brand a Mercedes-Benz. Departe de a fi doar o campanie de promovare, ‘Grow Up.’ este un proiect care oglindește pasiunea pentru inovație a Mercedes-Benz – rescriind regulile, reinterpretând tradițiile, îmbinând modernitatea cu rafinamentul și preocuparea pentru oameni – toate, caracteristici comune Mercedes-Benz și noilor generații. Ne bucurăm că am dezvoltat și adaptat local această campanie specială, prin care ne vom maximiza impactul comunicării către noile generații,” a declarat Philipp Hagenburger, CEO & President Mercedes-Benz România, Managing Director Mercedes-Benz Cars.
Dezvoltată la nivel local pe amprenta campaniei globale, “Grow Up.” prezintă o nouă perspectivă asupra valorilor tradiționale, reinterpretându-le pentru a sublinia autenticitatea și modernitatea tinerelor generații și, deopotrivă, particularitățile și valorile progresiste ale familiei de compacte Mercedes-Benz. Strategia locală a campaniei este construită integral pe baza particularităților stilului de viață al tinerilor români. Astfel, cele cinci modele de compacte Mercedes-Benz – Clasa A, Clasa B, CLA Coupé, CLA Shooting Brake și noul GLA prind viață pe platforma digitală a campaniei – www.mercedes-benz.ro/growup, fiecare dintre cele 5 având asociate trăsături umane arhetipale, contemporane, ce reinterpretează valori tradiționale. Utilizatorii sunt încurajați să-și rescrie propriile reguli conform valorilor și cerințelor noilor generații.