Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria, a cerut Camerei Deputaților adoptarea de urgență a transpunerii Directivei Tutunului. Acest lucru se poate face prin separarea în două proiecte de lege distincte a prevederilor referitoare la producție și comercializare, în strictă conformitate cu reglementările UE, de prevederile legate de prevenția și consumul produselor din tutun (fumatul în locurile publice), care nu fac obiectul Directivei.
”«Despărțirea apelor» este cu atât mai necesară cu cât al doilea mare contribuabil, care virează la buget peste trei miliarde de euro anual și conduce topul exporturilor produselor agricole, se confruntă cu incertitudini fără precedent și lipsă acută de predictibilitate în planificarea producției, atenția publică fiind concentrată aproape exclusiv, la fel ca și anul trecut, asupra fumatului în locurile publice”, a declarat Lazăr.
Potrivit acesteia, după mai mult de doi ani de la publicarea Directivei privind producția și comercializarea produselor din tutun în Jurnalul Oficial al UE, nu există încă o lege locală de transpunere și nici norme de aplicare, iar România a fost deja notificată de Comisia Europeană pentru punere în întârziere.