Climatul de consum pentru EU28 a scăzut de la 13,1 puncte în iunie la 10,0 puncte în iulie. Până în luna septembrie a crescut înapoi la 12,3 puncte. În august, discuțiile despre Brexit îşi pierduseră deja mult din intensitate în întreaga Europă. Au predominat alte teme specifice țărilor. Implicațiile Brexit-ului asupra stării consumatorilor europeni vor putea fi prevăzute cu certitudine numai după începerea negocierilor efective în apropiere de momentul ieșirii Marii Britanii. În termeni economici, Europa are o evoluție pozitivă. Aproape toate țările raportează o creștere economică, în unele cazuri chiar la un nivel impresionant.
Acest lucru este reflectat și de datele privitoare la șomaj. În majoritatea țărilor, procentul angajărilor este în creștere, iar cel al șomajului este în scădere. Totuși, aceste aspecte pozitive nu conduc la o creștere fundamentală în ceea ce privește așteptările economice și privind veniturile din rândul consumatorilor. De asemenea, nici tendința de cumpărare nu a fost întotdeauna în concordanță cu dezvoltarea economică generală din fiecare țară. În prezent par să joace un rol important alte probleme specifice țărilor, dar și factori psihologici generali și incertitudini fundamentale, precum continuarea războiului din Siria, atacurile teroriste din Franța și Germania, creșterea popularității partidelor de extremă dreapta la alegeri și în sondaje și viitoarele alegeri prezidențiale din S.U.A.