Fundația eMAG și Epson susțin educația într-un mediu curat

Fundația eMAG și Epson, lider global lider global al industriei de printing, al comunicării vizuale, wearables și robotică, au implementat timp de trei săptămâni proiectul “Sunt elev, susțin un mediu curat” în mai multe sate din zona rurală. Elevi și profesori din 12 școli din mediul rural au căutat problemele de mediu cu care se confruntă comunitatea în care locuiesc și au propus soluții pentru rezolvarea acestora. Epson a dotat 12 școli din județele Teleorman, Buzău, Prahova, Constanța și Dâmbovița cu imprimante pe care elevii din clasele gimnaziale și profesorii le-au folosit în proiect și urmează să le folosească și pentru activități curente din programa școlară. Proiectele au fost realizate de echipe formate din 5-10 elevi și un profesor coordonator.

Competiția între școli a fost desfășurată în luna noiembrie și a fost câștigată de Școala din localitatea Contești, județul Teleorman, care a propus un proiect legat de combaterea poluării solului structurat pe trei tipuri de activități. Implicarea elevilor în problemele de mediu i-a impresionat pe membrii juriului formați din reprezentanți ai Epson și ai Fundației eMAG. Școala câștigătoare a fost recompensată cu o imprimantă multifuncțională WorkForce Pro 5620 și un videoproiector Epson EB-W18.

„Copiii care învață la sate au, din start, un dezavantaj față de colegii lor de la oraș, pentru că nu li se oferă oportunități de a participa la activități educaționale extrașcolare. Însă, în momentul în care apare această oportunitate de implicare, sunt bucuroși să învețe lucruri noi și iau în serios orice activitate care vine în completarea orelor de curs. Acest lucru ne-a fost demonstrat atât în lucrul cu școlile din mediul rural în cadrul Programului Nouă ne Pasă cât de cele 12 echipe selectate de noi în cadrul proiectului «Sunt elev, susțin un mediu curat>>. Sub îndrumarea profesorilor din școală, elevii au proiectat soluții complexe pentru rezolvarea principalelor probleme de mediu pe din comunitatea lor”, spune Adina Călăfăteanu, project manager Fundația eMAG.

„Proiectul «Sunt elev, susțin un mediu curat» a avut un scop dublu: pe de o parte, am vrut să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că elevii trebuie să învețe într-un mediu curat, iar pe de altă parte ne-am dorit să ridicăm problema dotării școlilor din România cu echipamente electronice. De altfel, dotarea școlilor cu echipamente performante menite să-i ajute pe elevi și profesori în procesul de învățare este una dintre principalele probleme pe care Epson le-a depistat în România. Cu o aparatură performantă, profesorii își pot ușura munca, iar elevii pot avea rezultate mai bune la învățătură. România trebuie ușor, ușor să se alinieze standardelor europene în ceea ce privește metodele moderne de predare în școli”, a precizat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson pentru România și Bulgaria.